Episcopul reformat Csury Istvan nu a participat la inaugurarea, pe 18 ianuarie, a bustului lui Horthy Istvan, la biserica din Paleu. Iar când a aflat, şi-a cerut scuze faţă de rabinul Oradiei.
„Am promovat întotdeauna pacea şi înţelegerea între oameni, între reformaţi şi catolici, ortodocşi şi poporul lui Israel. Mesajul meu către credincioşii şi preoţii reformaţi a fost şi este să aibă înţelepciunea să nu creeze tensiuni între naţionalităţi şi confesiuni. Ce s-a întâmplat la biserica din Paleu este, din punctul meu de vedere, o greşeală. Pe mine, personal, m-a pus într-o situaţie stânjenitoare faţă de rabinul Felix Koppelmann, pe care îl consider prieten şi faţă de comunitatea evreilor şi celorlalte comunităţi pentru care numele Horthy înseamnă amintiri dureroase. Se putea alege orice alt erou ungur din război, fiiindcă au pierit şi alţi aviatori”, ne-a declarat episcopul Csury Istvan.
Nu poate interzice
Acesta ne-a mai încredinţat că un episcop reformat „nu are puterea” de a interzice amplasarea unor astfel de busturi ci doar de a transmite sfaturi şi recomandări. „De altfel nici nu sunt sigur că ar fi de bun augur o interdicţie din partea Episcopiei fiindcă, poate, doar s-ar inflama situaţia şi mai mult.
În Budapesta, fiul unui fost episcop a creat dezbinare între credincioşi după ce a pus în biserică o statuie chiar a lui Horthy Miklos. Actualul episcop a scos-o cu forţa afară dar nu a făcut decât să înrăutăţească lucrurile. Există unii oameni, chiar şi printre prelaţi, care nu înţeleg profund mesajul lui Dumnezeu”, ne-a răspuns Csury Istvan la întrebarea cum ar putea preveni Episcopia Reformată episoade similare.
Înclinaţie spre OZN-uri…
Episcopul de Piatra Craiului mai lasă să se înţeleagă că preotul din Paleu e un caz mai aparte. „Am ştiut că la Paleu avem o problemă încă de când presa a observat steagurile din biserică. Domnul pastor Katona Janos are o slăbiciune pentru istoria ungurilor. Înainte, dânsul avea o înclinaţie şi spre UFO, obiecte zburătoare neidentificate… Ce să spun? A ajuns la o vârstă, e în pragul pensionării şi totuşi mi-e teamă că nu înţelege istoria în ansamblu”, ne-a mai spus Csury Istvan.
Alături de „poporul ales”
Pentru a-şi argumenta mesajul creştinesc, episcopul a făcut trimitere la versetele 6 şi 7 din Isaia, capitolul 62 – Venirea Mântuirii.
„Noi reformaţii, luăm mult în considerare şi Vechiul Testament. Poporul ales de Dumnezeu e un model, un ideal pentru noi. Aşa încât suntem alături de poporului Ierusalimului şi ne dorim să întregim marea familie a poporului ales de Domnul. Mi-e ruşine pentru ce li s-a făcut evreilor în al Doilea Război Mondial. Nu înţeleg agresiunea împotriva lor. Mesajul meu către credincioşi şi preoţi e să aducem laudă lui Dumnezeu şi să ne rugăm să nu se mai întâmple aşa ceva. Vreau să cred că Oradea va rămâne un oraş al păcii şi înţelegerii”, şi-a încheiat episcopul Csury Istvan mesajul.
Factbox
Isaia, capitolul 62
Versetul 6: „Pe zidurile tale, Ierusalime, Eu pun străjeri, care nici zi, nici noapte nu vor tăcea! Voi, care aduceţi aminte Domnului de făgăduinţele Lui, să n-aveţi odihnă!”
Versetul 7: „Şi să nu-I daţi răgaz până ce nu va aşeza din nou Ierusalimul, ca să facă din el lauda pământului”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!