30 de elevi de clasele a VI-a şi a VII-a ai unor şcoli din comunele Vadu Crişului, Măgeşti, Şuncuiuş, Poieni, Căbeşti, Valea Drăganului şi Bratca au învăţat să cunoască şi să preţuiască valorile naturale ale locurilor în care trăiesc, Munţii Pădurea Craiului.
Cele două serii ale taberelor Junior Ranger, desfăşurate în lunile iulie şi august în cătunul Runcuri, comuna Roşia, au fost pentru micuţii ecologişti foarte bune ocazii de a se familiariza cu natura sălbatică. Copiii au învăţat să recunoască cele mai importante specii de păsări care cuibăresc în Munţii Pădurea Craiului, precum şi animale sau elemente din flora locală. De acum, ei ştiu să amenajeze o tabără de corturi, să se caţere pe stâncă, dar şi să se orienteze în mediul natural. În plus, participanţii pot spune cu mândrie că au fost iniţiaţi în derularea unor activităţi de teren specifice muncii de ranger. Oaspeţii taberei au vizitat Peştera Meziad şi Peştera cu cristale din mina Farcu şi au avut ocazia de a-şi testa cunoştinţele proaspăt dobândite într-o serie de concursuri şi activităţi practice legate de mersul pe munte.
„Aceste tabere, la care am ţinut să avem copii de gimnaziu, au cel puţin două componente importante. Ne dorim să-i ajutăm pe elevi să cunoască şi să preţuiască valorile naturale din locurile în care trăiesc, fiindcă suntem convinşi că ei sunt generaţia care trebuie să ducă mai departe tot ceea ce am început noi în vederea protecţiei şi dezvoltării durabile a Pădurii Craiului. Pe de altă parte, cunoscând şi preţuind aceste valori, elevii şcolilor din această zonă pot deveni ei înşişi promotorii zonei şi, de ce nu, cei care mâine vor dezvolta aici activităţi turistice responsabile şi sustenabile”, a declarat Paul Iacobaş, preşedintele C.A.P.D.D. Bihor.
Cele două tabere au fost organizate de Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor (C.A.P.D.D.) ca parte a proiectului „Îmbunătăţirea stării de conservare a biodiversităţii în ROSPA 0115 Defileul Crişului Repede – Valea Iadului, prin elaborarea Planului de Management”, proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.
Citiți principiile noastre de moderare aici!