Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 206 sancţiuni contravenţionale în valoare de 38.720 lei. Totodată, şapte permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost reţinute două certificate de înmatriculare, au fost constatate trei infracţiuni şi şase tamponări. 100 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, zece sancţiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, zece pietoni au fost sancţionaţi pentru traversări neregulamentare, au fost sancţionate trei depăşiri neregulamentare, iar 83 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regim ul circulaţiei rutiere. Astfel, luni, în jurul orei 16:25, pe D.N. 1, în afara localităţii Săbolciu a fost depistat orădeanul B.R.S., de 21 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară cu viteza de 136 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 km/h. În aceeaşţi zi, în jurul orei 19:16, pe strada Transilvaniei din municipiul Oradea, a fost depistat în trafic orădeanul B.V.M., de 47 de ani, în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie alcoolică de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi în cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.
Două sute de sancţiuni rutiere
La început de săptămână, poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul I.P.J. Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un proiect inovator de salvare a vieților ajunge în școlile și grădinițele din Oradea. În cadrul inițiativei „Inimi protejate, viitor asigurat”, Serviciul de Ambulanță Vincențian pentru Copii, alături de Inspectoratul Școlar Județean Bihor, pune bazele unui program de dotare cu defibrilatoare automate, achiziționate din donații.
România
Şase pietoni au fost loviţi de un autoturism condus de un tânăr aflat sub influenţa alcoolului, a anunţat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
România
Trupurile neînsufleţite a trei persoane au fost găsite în autoturismul care a luat foc, joi, în a doua zi de Crăciun, pe drumul naţional DN 2, după coliziunea cu o cisternă, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Moșul a poposit și în acest an la centrele de zi ale Direcției de Asistență Socială Oradea, unde era așteptat cu nerăbdare de copii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Și în acest an, prin grija Direcției de Asistență Socială Oradea, 70 de familii din Oradea s-au bucurat de o masă îmbelșugată de Crăciun.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat a fost arestat chiar în seara de Crăciun, de către un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor, sub acuzațiile de omor și furt.
Citiți principiile noastre de moderare aici!