Astfel, la frontieră României cu Ungaria, călătorii trebuie să ştie că introducerea pe teritoriul Ungariei a ţigărilor şi băuturilor alcoolice este supusă unui sever regim restrictiv. Cei care ies din ţară trebuie să-şi asume faptul că necunoaşterea legislaţiei nu este o scuză pentru a nu o respecta. În cazul ţigărilor achiziţionate din România, care sunt prevăzute cu timbre fiscale aplicate de autorităţile române, introducerea liberă a acestora este permisă până la limita maximă a zece pachete sau 200 de ţigarete. În cazul ţigărilor netimbrate, de exemplu a celor achiziţionate în regim de „duty-free”, precum şi a celor de provenienţă necomunitară, limita maximă admisibilă este de doar două pachete, 40 de ţigarete. Încălcarea acestor obligaţii se sancţionează contravenţional, în Ungaria, cu aplicarea unor amenzi în cuantum de minimum 20 mii forinţi (aproxiamtiv 80 de euro) şi confiscarea ţigărilor. Legislaţia maghiară permite chiar sechestrarea, de către autorităţile de control, Garda vamală şi financiară a Ungariei, a mijloacelor de transport, în care sunt transportate ţigările ce depăşesc limita admisibilă, până la plata amenzilor aferente. În ceea ce priveşte alcoolul, este permisă introducerea în Ungaria a 1 litru de persoană de băutură alcoolică, cu condiţia că sticla trebuie să fie timbrată de România. Dacă recipientul e netimbrat (de exemplu ţuică de casă), acesta va fi confiscat, amendat fiind tot de 20 mii de forinţi. Pentru mai multe informaţii, cei interesaţi pot consulta site-ul: http://gyula.mae.ro/node/329.
Despre ţigări şi alcool la ieşirea din ţară
În contextul apropierii Sărbătorilor de Iarnă, pe care foarte multe persoane aleg să le petreacă la rude sau prieteni în străinătate, aceştia ar trebui să-şi însuşească câteva informaţii referitoare la mărfurile pe care NU au voie să le scoată din ţară.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
România
Perioada de implementare a proiectelor din cadrul Programului 'Casa Verde Fotovoltaice 2023' va fi prelungită, a anunțat, marți, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Orădenii pot să își verifice și să își achite sumele de plată pentru acest an pe site-ul instituției www.oradea.ro, la secțiunea „Ghișeul online".
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Concluziile autopsiilor făcute în cazul fostei educatoare de 63 de ani și a fiului său, de 27 de ani, din Adoni, uciși în propria locuință, nu lasă nicio urmă de îndoială: criminalul a acționat cu o violență extremă, imposibil de înțeles.
3
România
Ministrul Finanțelor a anunțat că nu vor exista majorări ale TVA-ului sau modificări ale impozitării muncii în 2025, precizând că bugetul pentru acest an nu include astfel de ajustări.
1
România
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) a anunțat finalizarea Jalonului 437 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C14 – Buna guvernanță.
România
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) organizează o nouă serie de cursuri gratuite pentru elevi, de pregătire la matematică, în perioada 18 ianuarie - 17 mai. Acestea sunt utile atât pentru pregătirea examenului de Bacalaureat, cât și pentru admiterea la facultate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!