Anul începe pentru Asociaţia Culturală „Noua Acropolă” cu o nouă întâlnire pe teme filosofice. Aceasta va avea loc vineri, 15 ianuarie, de la ora 18:30, la sediul organizaţiei din Piaţa Unirii, nr. 5, ap. 10 (interfon 7) şi va debuta cu o prezentare, urmată de o discuție filosofică despre „Dialogul platonic Phaidon”.
În cadrul acestuia, Platon prezintă ultimele ore ale maestrului său Socrate și, astfel, realizează o argumentație filosofică asupra naturii nemuritoare a sufletului, a manierei juste prin care poate fi trăită viața și a felului în care se poate pregăti un om pentru trecerea numită moarte. În cadrul prezentării vor fi introduse și explicate succint ideile principale din text, urmând apoi o discuție despre acestea. Vor fi atinse subiecte precum: „Ce este sufletul?”, „Este sufletul muritor sau nemuritor?”, „Ce este viața și care este relația ei cu moartea?”, „Este posibilă reîncarnarea?”.
Intrarea este liberă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!