Competiţia a fost susţinută pentru marcarea Zilei Mondiale a Populaţiei, sărbătorită încă din anul 1974 la data de 11 iulie.
Concursul s-a susţinut pe parcursul a trei zile, deţinuţii participanţi fiind informaţi despre evoluţia numerică a populaţiei pe glob, resursele naturale ale acesteia, alte date cu caracter demografic, medical, economic şi ecologic.
După ce au fost puşi la curent cu ultimele date, deţinuţii participanţi au completat un chestionar, jumătate dintre ei obţinând calificativul maxim.
Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Oradea, Adina Bîrda, a transmis că „acest gen de concursuri se desfăşoară cu regularitate, cu scopul de creştere a nivelului de cultură generală pentru un segment de populaţie cu mari carenţe educaţionale”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!