Vineri, poliţiştii Postului de Poliţie Lunca împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Silvice Bihor pe DN 76, în localitatea Lunca, l-au depistat în trafic pe localnicul H.G.S.(26 ani), în timp ce transporta cu o autoutilitară 3,182 metri cubi de lemne de foc, de esenţă fag, fără documente legale de însoţire a mărfii. Tot vineri, pe DN 76, a fost depistat B.M.(47 ani), din Cărpinet, în timp ce transporta cu o autoutilitară 2,97 metri cubi de lemne de foc, de esenţa fag. La solicitarea legală a poliţiştilor privind documentele de provenienţă a lemnelor, acesta a prezentat documente justificative pentru 1,5 metri cubi de lemne. Cei în cauză au fost sancţionaţi contravenţional conform prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos, în cantitate totală de 6,152 metri cubi, în valoare de 592,204 lei a fost confiscat. Duminică, pe DJ 792/A, în localitatea Tinca a fost depistat în trafic R.I.F.(31 ani), din Izbuc, în timp ce transporta cu o autoutilitară 1,8 mc lemne de foc esenţă fag, în valoare de 245 lei, fără a avea documente legale de însoţire a mărfi. De asemenea, în aceeaşi zi, poliţiştii Secţiei 2 de Poliţie Rurală Beiuş l-au depistat pe orădeanul T.F.M.(34 ani), în timp ce încărca într-un autoturism cinci metri steri de lemne de foc, de esenţă fag şi cer, în valoare de 475 lei, fără acte de provenienţă, pe care intenţiona să le transporte la Oradea. Cei doi suspecţi au fost sancţionaţi contravenţional conform prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat.
Lemne de foc fără documente
Şi vineri, poliţiştii Secţiei 1 de Poliţie Rurală Borod au acţionat pentru prevenirea şi combaterea transportului ilegal de material lemnos. Astfel, în localitatea Damiş a fost depistat B.L.F.(39 ani), din comuna Cociuba Mare, în timp ce transporta cu un autocamion cu semiremorcă 16,5 metri cubi de lemne de foc, de esenţă fag, fără documente legale de provenienţă. „Materialul lemnos a fost confiscat, iar conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor Legii nr. 171/2010.” precizează subcomisar Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!