CSM Digi Oradea a debutat cu dreptul în Grupa A preliminară a Ligii Campionilor, câştigând cu scorul de 10-7 (2-2, 2-3, 4-1, 2-1) partida cu Dinamo Moscova, contând pentru etapa a II-a a turneului. În prima etapă, orădenii au avut zi liberă. Meciul cu Dinamo Moscova a fost echilibrat în prima sa parte, echipa rusă având avantaj minim după primele două sferturi, scor 5-4. Formaţia pregătită de antrenorul Tóth László a avut o prestaţie foarte bună în cel de-al treilea sfert, în care a preluat conducerea şi s-a distanţat, scor 8-6, mărindu-şi apoi avantajul în ultimul sfert. Golurile echipei noastre au fost marcate de Diaconu 2, Monostori 2, Ghiban 1, Baidoc 1, Buşilă 1, Dunca 1, Chioveanu 1, Császár 1.
„A fost un meci greu, aşa cum ne şi aşteptam de altfel. Ruşii au început mai bine şi ne-au condus la pauză, dar băieţii au jucat mult mai bine în ultimele două sferturi, reuşind să tranşeze soarta partidei în favoarea noastră”, a afirmat preşdintele CSM Oradea, Florin Birta. CSM Digi joacă diseară cu Mladost Zagreb, urmând să întâlnească joi formaţia Galatasaray.
G.N.
Citiți principiile noastre de moderare aici!