Acesta explică obezitatea ca pe un rezultat al consumului crescut de grăsime animală (unt, smântână, untură), mai ales sub formă „ascunsă“ în mezeluri, prăjituri, produse de patiserie, îngheţată, dulciuri, beau sucuri îndulcite artificial (cu zahăr), multe produse bogate în calorii, în special de tip fast food (pizza, snacks, pateuri etc.)”.
Ca şi cauză a obezităţii sunt şi porţiile de mâncare prea mari oferite de părinţi, dar şi faptul că micuţii sunt lăsaţi prea mult timp la televizor, la calculator, în casă şi prea puţin afară, la mişcare în aer liber.
Au de suferit
Odată ce iau proporţii, copiii au doar de suferit, explică dr. Pîrcioagă, care atenţionează asupra problemelor de ordin psihosocial (afectarea conştiinţei de sine, sentimente de inferioritate şi respingere din partea colectivităţii, frustrare, depresie) afecţiuni respiratorii (respiraţie mai dificilă), locomotorii (picior plat, genunchi în formă de X), accentuarea curburilor fiziologice ale coloanei vertebrale.
La maturitate, copiii obezi riscă să aibă dureri articulare, metabolice (tulburări de transformare în organism a grăsimilor şi glucidelor, cu predispoziţie la diabet zaharat), cardiovasculare (hipertensiune arterială, ateroscleroză, cardiopatie ischemică), dar şi afecţiuni cutanate (iritaţia tegumentelor la nivelul plicilor, abcese, mâncărimi) şi alte modificări (dureri de cap, astenie, tulburări menstruale, acnee, constipaţie, digestie dificilă).
Citiți principiile noastre de moderare aici!