Având în vedere succesul de care s-au bucurat cursurile de fotografie şi tehnici digitale organizate de Clubul Fotografic Nufărul Oradea, în parteneriat cu Asociaţia Euro Foto Art Oradea, conducerile celor două asociaţii au decis să organizeze un nou curs de fotografie digitală. Cursul va debuta în data de 16 septembrie şi se va întinde pe parcursul a opt săptămâni, fiind condus de cunoscutul artist fotograf Claudiu Szabó E.FIAP, vicepreşedintele Clubului Fotografic Nufărul. Orele teoretice vor fi susţinute la sediul Fotoclubului, în Sala Studio, din Palatul „Vulturul Negru”, în zilele de luni, marţi și joi, între orele 18:00 – 20:00.
„În cadrul cursului vor fi predate noţiuni de bază legate de utilizarea funcţiilor aparatelor digitale şi variante de prelucrare a imaginilor. Se vor discuta şi exemplifica de asemenea, noţiuni de compoziţie şi estetică vizuală”, a spus Claudiu Szabo.
Locuri gratuite
Iniţiatorii cursului vor asigura şi trei locuri pentru persoanele defavorizate, care vor putea participa la curs în condiţii de gratuitate, în baza unei cereri şi a unor documente justificative (în raport cu numărul cursanţilor înscrişi). Cursul se va încheia cu o festivitate de absolvire, care va avea loc în data de 12 noiembrie. În cadrul festivităţii va fi vernisată expoziţia de examen care va cuprinde cele mai reuşite creaţii artistice realizate în cadrul cursului şi vor fi înmânate diplome de absolvire.
Participanţii la curs vor avea posibilitatea de a deveni membrii creatori ai Clubului Fotografic „Nufărul” din Oradea, unde vor putea să-şi continue preocupările în domeniul artei fotografice.
Înscrieri şi achitarea taxei de participare se vor face la sediul Fotoclubului cu o oră înainte de începerea cursului în baza fişei cursantului şi a copiei după cartea de identitate a cursantului.
Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon: 0727/336946 sau e-mail: clauszabo@yahoo.com.
Citiți principiile noastre de moderare aici!