Sunt așteptați atât jucători amatori, cât și legitimați. An de an nivelul competiției a crescut, fiind prezenți fotbaliști din toate ligile fotbalului românesc. Înscrierile se fac până marți 17 decembrie la Baza Tineretului sau la telefon 0729/351.276. Premiul cel mare este un porc sau echivalentul său în lei. Vor mai fi acordate cupe, diplome și trofee individuale pentru cel mai bun jucător și cel mai bun portar.
„Cupa Porcului” se joacă la Baza Tineretului
Amatorii de fotbal pe teren sintetic au ocazia să se întreacă la acest final de an la „Cupa porcului”. Tradiționala competiție organizată de Spiridon Baltsavias la Baza Tineretului (din incinta LPS Bihorul) în zilele de 18 și 19 decembrie.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
România
Un adult a decedat, iar șapte copii sunt răniți, unul dintre ei fiind intubat ca urmare a accidentului produs, duminică, pe autostrada A2, în județul Călărași.
România
În componența Guvernului condus de Ilie Bolojan vor fi 16 ministere, precum și vicepremieri fără portofolii.
BIHON Sport local
Stadionul „Francisc Matei” a fost luat cu asalt duminică la prima manșă a meciului de baraj pe care campioana județului, CS Bihorul Beiuș a susținut-o în compania clujenilor de la Sticla Arieșul Turda. Două echipe cu o istorie centenară, dornice să revină în eșalonul trei, unde Beiușul n-a mai jucat de 13 ani.
România
Președintele interimar al PNL, premierul desemnat Ilie Bolojan, a anunțat că senatorul Mircea Abrudean va fi propus de liberali pentru funcția de președinte al Senatului, iar Mihai Jurca - City manager al Municipiului Oradea - șeful Cancelariei prim-ministrului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vineri, 27 iunie, de la ora 18:00, va avea loc vernisajul expoziției jubiliare: Galeria „Euro Foto Art” - 35 de ani de existență. Cu acest prilej a fost editat şi un catalog aniversar. Înainte de eveniment, fondatorul galeriei, artistul fotograf Ștefan Tóth, ne-a povestit pe scurt istoria acestei longevive galerii, cel de al 17-lea centru expozițional din lume și singurul din România al Federației Internaționale de Artă Fotografică.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prefectul Marcel Dragoș, a convocat, recent, o întâlnire de lucru la sediul Instituției Prefectului Bihor, cu scopul de a accelera procesul de avizare pentru investițiile publice și private finanțate din fonduri europene.
Citiți principiile noastre de moderare aici!