Miercuri, poliţiştii au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 353 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 66.855 lei. Totodată, 15 permise de conducere au fost suspendate, au fost constatate două infracţiuni şi două tamponări. 253 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, doi pietoni au fost sancţionaţi pentru traversări neregulamentare, 14 sancţiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, au fost sancționate șase depășiri neregulamentare, iar 78 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.
Astfel, pe DN 1, în localitatea Lugașu de Jos a fost depistat orădeanul P.D.L.(38 ani), în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 107 km/h, înregistrată radar. Pe DN 19, în localitatea Satu Nou a fost depistată şi orădeanca K.B.(25 ani), în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 111 km/h, înregistrată radar. Tot miercuri, în localitatea Pietroasa a fost depistat localnicul F.I.(23 ani), în timp ce conducea o autoutilitară, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală. Pe strada Ogorului din municipiul Oradea a fost depistat cetățeanul olandez N.R.(38 ani), în timp ce conducea o autoutilitară cu semiremorcă. În urma verificărilor efectuate de polițiștii orădeni, s-a constatat că numărul de înmatriculare a semiremorcii era expirat de la sfârșitul lunii martie a.c.. În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!