Miercuri, în localitatea Burda a fost depistat B.N.(45 ani), din Budureasa, în timp ce conducea un moped fără a poseda permis de conducere. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tot miercuri, în localitatea Sebiș, polițiștii din Drăgăneşti l-au depistat pe L.D.(22 ani), din Bunteşti, în timp ce conducea un autoturism cu numărul de înmatriculare expirat din cursul lunii septembrie 2012 și având o concentraţie alcoolică de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ambilor conducători auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și, de asemenea le-au fost întocmite dosare de cercetare penală.
A condus băut o maşină furată
Joi, în localitatea Sântandrei a fost depistat localnicul B.S.(32 ani), în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi în cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală. În aceeaşi zi, poliţiştii din Răbăgani şi Holod au fost sesizaţi de M.R.(18 ani), din Ştei, că U.D.F.(20 ani), din Vărăşeni, i-ar fi sustras cheile autoturismului personal, pe care l-ar fi condus fără consimţământul acestuia pe drumul comunal 202, iar în localitatea Vărăşeni ar fi fost implicat într-un eveniment rutier fără victime. Poliţiştii bihoreni s-au deplasat cu operativitate la faţa locului şi au constatat că cele spuse de reclamant se confirmă. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că U.D.F. nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar în urma testării cu aparatul etilotest, tânărul prezenta o concentrație alcoolică de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!