Echipa orădeană a fost aproape să „se împiedice” pe teren propriu în partida din etapa trecută, cu Timba Timişoara, după o prestaţie mai modestă. „A fost important faptul că am câştigat, chiar dacă am făcut un meci slab. Este de preferat să jucăm slab şi să câştigăm, decât invers. Cred că băieţii au învăţat ceva din acel meci şi se vor concentra suficient în partida de la Giurgiu, pentru a nu-şi face din nou viaţa grea. Vom trata cu atenţie adversara şi suntem decişi să câştigăm”, ne-a declarat managerul echipei CSM Oradea, Şerban Sere.
CSM Oradea este favorită certă în meciul cu CSŞ Giurgiu, echipă aflată pe locul 12 în clasamentul Ligii. Formaţia gazdă este însă capabilă de rezultate surprinzătoare, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu două etape, când a câştigat acasă partida cu Energia Rovinari. În meciul din tur, CSM Oradea s-a impus pe teren propriu cu scorul de 80-70. Echipa orădeană va fi lipsită şi la Giurgiu de aportul pivotului Sasha Topcov. Acesta a suferit o leziune a meniscului şi este deocamdată indisponibil. Vestea bună este că Topcov se va putea reface fără a avea nevoie de intervenţie chirurgicală. Pivotul sârb trebuie să facă însă o pauză cât mai lungă. El nu va juca la Giurgiu şi probabil nici în meciul din etapa viitoare, cu Farul Constanţa, dar îşi va relua apoi antrenamentele, dacă refacerea va decurge bine.
Partida CSŞ Giurgiu – CSM Oradea are loc cu începere de la ora 18, dar nu va fi televizată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!