Penultima etapă din Seria B a Diviziei A de handbal masculin a progranat derby-ul dintre ocupantele primelor două locuri ale clasamentului, CSM Oradea, respectiv HC Adrian Petrea Reşiţa. Lidera seriei a venit la Oradea aureolată de victoriile obţinute în toate cele 24 de meciuri susţinute în actuala ediţie, fiind deja promovată în Liga Naţională. De cealaltă parte, CSM Oradea, ocupanta locului secund, şi-a dorit să se ridice la nivelul valoric al adversarei, la finele unui sezon zbuciumat, în care s-a confruntat cu probleme de ordin financiar.
Desfăşurat la Sala de sport a Universităţii, derby-ul a oferit o dispută de bun nivel, în care cele două protagoniste au „dat totul”, nelipsind şi duelurile fizice trecute uneori dincolo de limita regulamentului. Prima repriză a fost dominată de gazde, care s-au aflat, cu câteva excepţii, la conducere în permanenţă pe tabela de marcaj. Reşiţenii au egalat în minutul 20, scor 8-8, trecând apoi în avantaj, scor 9-10 ( 22). CSM Oradea a revenit însă, conducând la pauză cu 12-11.
Remiză echitabilă
HC Adrian Petrea a început mai bine mitanul secund, care a trecut la conducerea ostilităţilor, scor 13-15 ( 34). Avantajul oaspeţilor s-a mărit, scor 17-21 ( 43). Orădenii au replicat însă imediat, marcând trei goluri consecutive, scor 20-21 ( 46). Jocul a căpătat spre final o notă de tensiune, apărând durităţi de ambele părţi. Niciuna din cele două echipe nu s-a mai desprins până la sfârşitul meciului, mergându-se „cap la cap”. Scorul final, 28-28, a fost convenabil gazdelor, care se pot lăuda cu cu un punct smuls liderei. A fost de altfel singurul meci al ediţiei pe care HC Adrian Petrea nu l-a câştigat.
„Este un egal cât o victorie pentru noi, băieţii s-au autodepăşit, au fost fantastici. Echipa a dovedit că are valoare, că se poate mobiliza. A fost un adevărat derby, în care echipa noastră a reuşit să se ridice la nivelul adversarei, chiar dacă Reşiţa se află la o mare diferenţă de puncte. A fost şi un meci al orgoliilor, în care jucătorii nu s-au menajat”, a afirmat antrenorul CSM Oradea, Sebastian Tudor.
CASETA TEHNICĂ
CSM Oradea – HC Adrian Petrea Reşiţa 28-28 (12-11)
CSM Oradea: Bistrean, Gale, Duma – portari; Al. Farcaş 12 (4 din 7 m), Munea 1, Drăgan, Babici 6, R. Farcaş 4, Nemenco 3, Haiduc, Crăciun, Polocoşer 1, Szilágyi, Amihăesi 1, Svoboda, Niţu. Antrenor: Sebastian Tudor
HC Adrian Petrea: Ionescu, Sămânţă, Drăghici – portari; Ignat 2, Huta 4, Vaidasigan 7, Lela 1, Rohozneanu, Pârvan 2, Grozăvescu, Petrea 2, Rugaci 5, Daia, Starchenko, Bahan 1, Steiner. Antrenor: Adrian Petrea
Arbitri: Florin Horincar, Dan Pavel (ambii din Zalău)
Citiți principiile noastre de moderare aici!