Sunt partide de antrenament, în care scorurile contează mai puţin. Antrenorii urmăresc exersarea şi repetarea schemelor de joc, omogenizarea loturilor şi testarea tuturor jucătorilor.
Antrenorul CSM Digi, Tóth László, are la dispoziţie întregul lot de jucători: Barát, D. Creţu – portari; Samuilă, Baidoc, Diaconu, Chioveanu, Popoviciu, Tarnoveţchi, Dunca, A. Creţu, Monostori, Kádár, Ghiban, Buşilă, Császár, B. Câmpianu. Alături de aceştia se mai află câţiva juniori de la Crişul. Este un lot destul de numeros, existând o concurenţă pe toate posturile, care nu poate fi decât benefică pentru echipă.
Buşilă nu a jucat în cele două meciuri de miercuri cu Debrecen, acuzând uşoare probleme medicale. Internaţionalul transferat în această vară la CSM Digi opinează că echipa orădeană are un lot remarcabil, cu care poate realiza performanţe atât pe plan intern, cât şi în cupele europene. „Eu cred că avem un lot bun. În campionatul intern nu vom avea probleme, sperăm să ajungem cât mai departe în Liga Campionilor sau în Euro Cup. Am venit la Oradea cu gândul de a câştiga tot ce se poate câştiga şi a de a avea rezultate bune şi pe plan internaţional”, ne-a declarat Andrei Buşilă.
G.N.
Citiți principiile noastre de moderare aici!