Superliga de polo se va relua în acest weekend, cu meciurile etapei a 5-a. Vicecampioana CSM Digi primeşte în bazinul propriu vizita echipei Dinamo, o contracandidată la clasarea pe locul 2 al clasamentului.
Antrenorul Dorin Costrăş aşteaptă cu încredere cele două partide. „Meciurile cu Dinamo constituie un test cu o rivală directă, care ne va arăta stadiul în care ne aflăm. Dacă la meciurile cu Corona Sportul ne aflam abia la început de drum, de data aceasta pot spune că suntem pregătiţi. Sigur, încă nu ne aflăm la potenţialul maxim, dar băieţii se antrenează foarte bine şi îi simt că sunt motivaţi. Nu putem avea alt obiectiv decât acela de a câştiga ambele partide. Dinamo e o echipă tânără, aflată în evident progres, cu jucători care joacă de ceva timp împreună”, ne-a declarat Dorin Costrăş. Tehnicianul orădean a avut cuvinte de apreciere la modul în care jucătorii răspund solicitărilor sale în procesul de pregătire.
Patru meciuri în trei zile
„În ultimele săptămâni am lucrat foarte cu băieţii la antrenamente şi văd o stare de spirit bună în echipă. Suntem de trei luni împreună şi cred că putem emite pretenţii în faţa lui Dinamo. Suntem totuşi o formaţie tânără, în transformare şi nu este exclus să existe fluctuaţii de formă de la un meci la altul, dar eu cred că acest lucru nu se va întâmpla. Eu apreciez faptul că toţi jucătorii sunt determinaţi şi dispuşi să dea totul pentru a dovedi că îşi merită locul în echipă”, a afirmat antrenorul Dorin Costrăş.
Meciurile CSM Digi – Dinamo vor avea loc sâmbătă, cu începere de la ora 18:00, respectiv duminică, de la ora 12:30, la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”.
Dinamo îşi va prelungi şederea în oraşul nostru, urmând să susţină, în devans şi „dubla” din etapa a 6-a, cu cealaltă echipă orădeană din Superligă, Crişul. Partidele Crişul Oradea – Dinamo sunt programate duminică, de la ora 18:00, respectiv luni, de la ora 10:00, la aceeaşi locaţie. În prealabil, Crişul va disputa vineri şi sâmbătă meciurile din deplasare cu Amefa Arad, contând pentru etapa a 5-a.
Citiți principiile noastre de moderare aici!