Disputate la Bazinul Floreasca din Capitală, cele două meciuri s-au încheiat cu rezultatele de 7-14, respectiv 8-8.
Prima partidă a fost la discreţia orădenilor, care s-au impus fără probleme, conform aşteptărilor. Echipa noastră s-a desprins decisiv încă din primul sfert, iar dinamoviştii n-au mai avut replică până în finalul întâlnirii. Scorul final, 7-14, este conform cu diferenţa de valoare dintre cele două echipe.
Arbitraj părtinitor
Cel de-al doilea meci s-a încheiat în mod suprinzător la egalitate, scor 8-8, CSM Digi aflându-se la prima partidă din sezonul regulat în care nu a obţinut victoria. Rezultatul întâlnirii a fost din păcate viciat de prestaţia celor doi arbitri, Matache şi Oprea, care au avantajat în mod evident echipa dinamovistă. Sigur, verdictul meciului nu mai conta, dar deciziile arbitrajului au avut darul de a înfuria jucătorii orădeni. CSM Digi a ajuns în situaţia de a fi condusă în ultimul minut, dar Popoviciu a egalat când mai erau douăzeci de secunde de joc. „Este păcat că există astfel de arbitri, care îşi bat joc de munca noastră. Noi avem centri de echipă naţională, care au fost sancţionaţi sistematic cu contrafaulturi în dueluri cu nişte puşti fără valoare, iar fundaşii noştri au fost eliminaţi cu foarte multă uşurinţă. Ceea ce este şi mai ruşinos este că a fost aici şi şeful arbitrilor, care nu le va acorda nicio notă acestor arbitri, iar ei vor continua să fluiere nestingheriţi în acelaşi mod şi mai departe”, a declarat după meci internaţionalul orădean Nicuşor Diaconu.
CSM Digi a încheiat sezonul regulat în mod detaşat pe primul loc, urmând să joace în prima fază a play-off-ului cu ultima clasată, Politehnica Cluj-Napoca. Cea de-a doua echipă orădeană din Superligă, Crişul va evolua în aceeaşi fază în compania formaţiei Dinamo.
CASETA TEHNICĂ
Bazinul Floreasca din Bucureşti
Dinamo – CSM Digi 7-14 (0-3, 2-3, 2-3, 3-5) şi 8-8 (2-1, 2-2, 3-3, 1-2)
Dinamo: Stoenescu, Nenciu, Ţic – portari; Orzoiu, Robu 2+3, Necşulescu, Ianc 1+0, Enescu, Demeter, Teohari 2+2, G. Georgescu 1+1, Neagu, Goanţă 0+2, Simion 1+0. Antrenori: Viorel Rus, Doru Spânu, Robert Fierăşteanu
CSM Digi: Gogola, D. Creţu – portari; Samuilă 1+0, Szabó 2+0, Diaconu 1+1 (ultimul din penalty), Chioveanu 1+0, Popoviciu 1+2, Al. Matei 1+0, Buşilă 1+2, A. Creţu, Dunca 0+2, Ghiban 3+0, Kádár 3+1, B. Câmpianu. Antrenori: Tóth László, Ciprian Câmpianu
Arbitri: Radu Matache, Dragoş Oprea
Citiți principiile noastre de moderare aici!