Ivana Milic, Jashina Gorjanski, Josipha Madjar, Ristijan Antonolovic, Marin Topic, Marina Filipovici, Marko Kirin, Mirna Balkic, Miroslav Adam, Reka Valkai, Samir Kurtagic, Tomislav Satundzic, Vlatko Ratkovic, Blatko Balenic, Zatko Paic şi Zoran Makarovic sunt artiştii unuia dintre cele mai reprezentative Fotocluburi din Croaţia care îşi vor expune fotografiile la Oradea. Fotoclubul „Osijek” este una dintre cele 20 de organizaţii partenere ale Asociaţiei „Euro Foto Art” Oradea. În baza acestui parteneriat membrii Fotoclubului „Osijek” au fost invitaţi de onoare la ediţia a VI-a a Salonului Internaţional „Eurofotoart” 2014.
„Juriul internaţional a acceptat pentru Salonul internaţional nouă imagini realizate de artiştii fotografi: Bojan Sontacchi, Boris Zulj, Ivan Vidacovic, Jasmina Gorjanski şi Zoran Makarovic.
Fotografiile expuse au fost realizate într-o manieră artistică deosebită, care cuprind aproape toate genurile artei fotografice: peisaj, portrete, eseu, nud, socio-fotografii, macro şi sport. Lucrările artiştilor croaţi au participat la o serie de saloane internaţionale de artă fotografică, fiind distinse cu zeci de premii şi medalii internaţionale”, a precizat Ştefan Toth, preşedintele „Euro Foto Art” Oradea.
Vernisajul expoziţiei va avea loc, vineri, 20 iunie, de la ora 18:00, la Galeria Euro Foto Art, în prezenţa unui grup de nouă artişti fotografi din Osijek.
Citiți principiile noastre de moderare aici!