Astfel, în vederea aplicării legalităţii în domeniul situaţiilor de urgenţă, pe parcursul trimestrului III al acestui an, Inspecţia de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana a organizat şi desfăşurat 537 acţiuni de control la localităţi (Oradea, Ştei, comunele Diosig, Săcuieni, Tinca, Cociuba Mare, Nucet, Budureasa, Husasău de Tinca, Tulca, Batăr, Olcea, Cherechiu, Lunca, Ciumeghiu, Mădăras, Avram Iancu, Suplacu de Barcău, Balc, Abram, Tăuteu, Popeşti, Chişlaz, Lăzăreni, Holod, Căpâlna şi Curăţele ), operatori economici (regii autonome, staţii de distribuţie carburanţi către populaţie, operatori economici din industria uşoară şi alimentară) şi instituţii (şcoli, grădiniţe, creşe, baze sportive şi biserici).
Mii de nereguli
Pe timpul desfăşurării acestor activităţi au fost depistate un număr de 3466 încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor şi protecţie civilă, dintre care 1331 au fost soluţionate pe timpul controalelor. Ca urmare a neregulilor constatate a fost aplicat un număr total de 2041 sancţiuni, cuprinzând 1553 avertismente şi 488 amenzi, în cuantum de 398 500 lei. Principalele nereguli au constat în: instalaţii electrice defecte sau exploatate necorespunzător, sisteme de încălzire cu defecţiuni, executarea lucrărilor de modernizare fără solicitarea avizului de securitate de incendiu, neasigurarea funcţionării optime a mijloacelor tehnice de intervenţie (hidranţi interiori şi exteriori), neasigurarea marcării complete a tuturor căilor de acces şi evacuare cu indicatoare de securitate, deficienţe de ordin organizatoric la nivelul serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, etc.
Exerciţii de alarmare
Cu ocazia controalelor, s-au organizat şi desfăşurat 452 exerciţii de alarmare în caz de incendiu şi de alarmare publică, respectiv 529 instruiri cu personalul cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă de la localităţi, operatori economici şi instituţii.
De asemenea, personalul Inspecţiei de Prevenire a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” a derulat la nivelul judeţului, acţiuni de informare preventivă a adulţilor şi copiilor, în cadrul campaniilor „R.I.S.C. – Renunţă! Improvizaţiile sunt catastrofale!” şi “F.O.C. – Flăcările Omoară Copii”, organizând şi desfăşurând în acest sens o serie de acţiuni: exerciţii de alarmare şi evacuare în şcoli şi licee, lecţii despre energie, jocuri interactive, instruiri privitoare la comportamentul în caz de incendiu şi distribuire de materiale informative în locuri cu aglomerări de persoane.
Citiți principiile noastre de moderare aici!