Tot luni, în jurul orei 12:30, a fost depistat şi reţinut A.I., în vârstă de 37 de ani, din comuna Abrămuţ, faţă de care instanţa de judecată a emis un mandat de executare a unei pedepse de opt luni închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie. „Cele două persoane condamnate au fost reţinute în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Bihor şi urmează să fie transferate în Penitenciarul Oradea, pentru executarea pedepselor.” informează subcomisar Alina Dinu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.
Condamnaţi la închisoare, depistaţi şi reţinuţi
Luni, poliţiştii Compartimentului Urmăriri – Serviciul de Investigaţii Criminale l-au depistat şi reţinut pe T.M.C., în vârstă de 35 de ani, din municipiul Oradea, faţă de care instanţa de judecată a emis un mandat de executare a unei pedepse privativă de libertate, fiind condamnat la doi ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită şi constituirea unui grup infracţional organizat.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un proiect inovator de salvare a vieților ajunge în școlile și grădinițele din Oradea. În cadrul inițiativei „Inimi protejate, viitor asigurat”, Serviciul de Ambulanță Vincențian pentru Copii, alături de Inspectoratul Școlar Județean Bihor, pune bazele unui program de dotare cu defibrilatoare automate, achiziționate din donații.
România
Şase pietoni au fost loviţi de un autoturism condus de un tânăr aflat sub influenţa alcoolului, a anunţat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Moșul a poposit și în acest an la centrele de zi ale Direcției de Asistență Socială Oradea, unde era așteptat cu nerăbdare de copii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Și în acest an, prin grija Direcției de Asistență Socială Oradea, 70 de familii din Oradea s-au bucurat de o masă îmbelșugată de Crăciun.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat a fost arestat chiar în seara de Crăciun, de către un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor, sub acuzațiile de omor și furt.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!