Anul şi turneul. Aşa s-ar putea rezuma întâlnirile fanilor orădeni cu trupa Viţa de Vie. În 2012 a fost „Acustic”, cu piese vechi transpuse pe ritm de jazz, bossa-nova sau swing care au generat un album foarte apreciat. În 2013 a fost „Spunk”, un mix acustic şi electric. În 2014 a fost rândul turneului „Fenomental”, la 15 ani de la lansarea celui mai vândut album al trupei.
Pentru 2015, turneul se numeşte „Electric”. Şi asta pentru că, după o pauză de trei ani din punct de vedere al creaţiei, Viţa de Vie pregăteşte un album nou, electric. La sfârşitul lunii noiembrie, solistul Adrian Despot mărturisea într-un interviu radiofonic că cinci piese erau deja gata. Urma ca aceste piese să fie lansate, una câte una sub formă de single-uri, în acest turneu din februarie-martie. Îşi doreau un concept nou, de a le supune întâi testului publicului, ca abia apoi să fie înregistrate în studio. Concertul de vineri, de la Moszkva Cafe, vine după concertele din Bacău, Ploieşti, Piteşti şi Râmnicu Vâlcea. Se pare că niciuna din piesele noi încă nu a primit botezul publicului. Poate la Oradea… Dar se vor auzi cunoscutele „Varză”, „Basul şi cu toba mare” sau „Fraier ca tine”.
Pentru prietenii instrumentişti ai trupei, basistul Adrian Ciuplea a anunţat pe pagina sa de Facebook, scurte workshop-uri de suflet în care curioşii pot admira „uimitorul” Amp de 1000 W de la Warwick & Framus by Rockforth Romania. „Cine doreşte să îl vadă, să îl asculte şi să îl testeze poate veni la probele noastre de sunet, unde pun la dispoziţie întregul meu ring pentru teste”. Rare gesturile artiştilor cu state vechi care nu uită de începuturile carierei când admirau pe scene „sculele” de calitate şi de bani mulţi la care puteau doar visa. Deci vineri, electric, Viţa de Vie! Hai!
Citiți principiile noastre de moderare aici!