În 23 aprilie 2014, de Ziua Bibliotecarului şi de Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor, la Şcoala Gimnazială „Oltea Doamna” din Oradea, s-a desfăşurat, sub tutela Inspectoratului Şcolar al Judeţului Bihor şi a Casei Corpului Didactic, o activitate pe cât de complexă, pe atât de variată şi de plină de originalitate, în prezența directorui CCD prof. dr. Carmen Bodiu și a conducerii școlii (directorul Mircea Mitran şi directorul adjunct Liliana Bocoi).
Talentați
Bibliotecara Dana Teşedan împreună cu profesoarele de limba română Mirela Tanc, Ioana Revnic, Scumpa Crăciun şi Florentina Socolan de la Școala Oltea Doamna au prezentat activitatea bibliotecii, a clubului de lectură al şcolii şi creaţii originale ale unor copii extrem de talentaţi: Ştefana Goţia (cls. a VII-a A) care a obţinut locul II la Concursul Naţional de Creaţie Literară „Noi şi Eminescu” atât la secţiunea „Poezie”, cât şi la secţiunea „Proză scurtă” (profesor îndrumător Crăciun Scumpa) şi Ruxandra Tripa (clasa a IV-a D), care a obţinut locul III la secţiunea „Creaţie Literară” (profesor îndrumător Florentina Socolan).
Auditoriul, format bibliotecarele din judeţul Bihor a fost stimulat să-şi aducă aminte de lecturile copilăriei prin intermediul unor prezentări de carte realizate de elevii clasei a V-a A, dar şi „testul” propus de profesoara lor, Ioana Revnic, de a asocia câte un miros cărţilor citite de-a lungul timpului.
Și copii mai mici
„Puntea între generaţii” a fost consolidată de cele două prezentări de carte: Ruxandra Tripa, elevă în clasa a IV-a şi prof. dr. Ioana Revnic care şi-au prezentat propriile lucrări.
Elevii care şi-au demonstrat plăcerea de cititor au fost premiaţi şi felicitaţi de prof. Mirela Tanc, coordonatoarea cercului de lectură „Cititul dăunează grav prostiei” şi de întreaga asistenţă.
Au încântat, în continuare, prin talentul muzical deosebit elevii Oana Muscă şi Octavian Blaga din clasa a II-a.
Elevii claselor II-IV au realizat o inedită expoziţie de desene cu titlul „Eroul preferat al cărţilor citite”. În urma jurizării lucrărilor de către bibliotecare, elevii cu cele mai reuşite desene au fost premiaţi în cadru festiv.
Activitatea s-a încheiat cu o prezentare power-point „Biblioteca Şcolară – centrul comunităţii şcolare” realizată de bibliotecara școlii Dana Teşedan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!