În ultimul sfârşit de săptămână înainte de Crăciun, târgul organizat de Primărie în Centru şi la Cetate propune orădenilor concerte, duminică, şi degustări de specialităţi culinare.
Programul artistic la scene va fi reluat duminică, după zilele de doliu naţional. Pe scena din Piaţa Unirii, la ora 18:00, va urca Ianna Novac, cunoscută românilor de pe vremea trupei ASIA. La Oradea vine ca soprană, în proiectul pop opera, împreună cu un cvertet care are în repertoriu şi piese temetice, de Crăciun.
Cântă în deschidere pentru spectacolul Christmas Songs al trupei Boney M, varianta constituită în jurul solitei Liz Mitchell. Acesta este anunţat pentru ora 20:00.
Le Cetate, programul anunţat iniţial continuă cu unica modificare că se anulează concertul de colinde de sâmbătă, în respect pentru zilele de doliu.
Nu s-a schimbat nimic din oferta culinară, sâmbătă şi duminică orădenii pot fi ei înşişi criticii modului în care cunoscutul bucătar Horia Varlan va găti preparatele din porc după reţete unice, promit organizatorii.
Sunt deschise, de asemenea, Casa Vinului, Casa cu Bunătăți, atelierele handmade, cele de ornamentele de Crăciun şi Târgul Vintage. Cei mici se vor putea bucura de ateliere în care să-şi producă propriile globuri de sticlă sau ornamente de Crăciun.
Activităţile practice care necesită timp se vor desfăşura în interior, astfel încât participanţii să nu fie ţinuţi în frig.
Citiți principiile noastre de moderare aici!