Incitantul spectacol „Cheia” e pentru descuiaţi şi fiindcă îşi surprinde eroii despuiaţi. Nu doar de lenjerie – cazul junei amante – ci mai ales de cutumele şi măştile sociale. Slăbiciunile se dezvăluie, dramatic iar pe alocuri şi comic, în urma coliziunilor hilare dintre personaje. Astfel, pierderea cheii de la „locuinţa-refugiu” a fratelui mai mic prilejuieşte intrarea abruptă în scenă, peste fratele cel mare şi amanta acestuia, a fratelui cel mic cu prostituatul agăţat Robi, apoi a soţiei înşelate şi a băiatului cu pizza – în fapt un delicvent violent şi, în final, a deloc aşteptaţilor părinţi decrepiţi. Practic, cheia mereu duplicată capătă rolul batistei pierdute de Desdemona în piesa Othello. Doar că în piesa lui Andras Forgacs, cei doi fraţi lasă impresia că tot caută dar nu reuşesc să găsească o cheie pentru o trecere spre altundeva, spre altceva.
În schimb, spectatorii pot întrezări, în final, cheia anxietăţii celor doi fraţi, care îşi deschid cât de cât sufletul abia în starea de euforie bahico-narcotică dusă până spre colaps. Iar cheia deznădejdii lor pare să fi rămas într-un „sertar” al tinereţii fragede, al copilăriei care se developează simbolic, în închiderea piesei, prin teancurile de poze de familie aruncate, cu reproş, în capul fratelui mai mare.
Cum cad măştile…
Publicul se mai simte implicat în spectacol nu doar prin expunerea la tensiunea pe care actorii o transmit din imediata apropiere (se joacă piesa cu spectatorii pe scenă), ci şi prin expunerea tarelor pe care le regăsim deseori, în lumea reală care ne înconjoară.
Barmanul stilat şi politicos îşi refulează maliţiozităţile încasate de la clienţi prin plăcerea observaţiilor psihologice la adresa acestora duse, la moment dat, până la neaoşul „hai, cară-te!”.
Din omul de afaceri pedant, caustic şi pretenţios inclusiv culinar, fratele cel mare ajunge, după o repriză de confruntări fortuite, să înfulece şi să bea porceşte. Mai important e că deşi la început se arată superior, ironic şi chiar cinic, fratele mare ajunge însă, după ce e „scuturat” de soartă şi consoartă, să fraternizeze cu mezinul dar şi să îşi îmbrăţişeze mama cu un soi de disperare compensatoare pentru duritatea cu care îşi repudiază tatăl.
La rândul ei, soţia sa „vampiră” mărturiseşte că a ştiut şi ştie de toate escapadele amoroase ale consortului dar le tolerează pentru că nu-i va permite „soţului hienă” să rupă relaţia conjugală întrucât „e tatăl copiilor ei”. Tot ea dezvăluie ipocrizia casnică a amorezului care devine mai tandru şi atent familial în perioada de pregătire a aventurilor.
Spumosul rol în piesă a adolescentinului gay Robi relevă, în plan secund, un adevărat fenomen social, şi anume că minoritismul sexual e ascuns de familie până şi dascălilor.
Aparent frivol-libertină juna amantă vădeşte şi ea slăbiciuni ascunse: atât faţă de ultra-rebelul băiat de pizza dar mai ales faţă de fratele cel mic, pe care l-a părăsit dar pe care efectiv nu suportă să-l vadă angajat într-o altă aventură erotică, fie chiar non-hetero. Şi aceasta în timp ce ea îşi permite să aibă o relaţie chiar cu fratele lui…
Una peste alta, conduita vicios-simpatică a personajelor motivează afirmaţia aparent contrariantă din sinopsis-ul propus de Teatrul Regina Maria: „Deşi discursul lui Forgách este construit pe derizoriul uman, rezultatul reprezintă, de fapt, o cuceritoare mărturie a încrederii în demnitatea condiţiei umane”. Cu precizarea că speranţa şi demnitatea se încifrează în hotărârea fratelui mic de a-şi exprima frustrările cronice faţă de fratele mare cât şi de îmbrăţişarea surprinzătoare a fratelui mare pentru mama sa.
Farmecul aparte al piesei e dat de jocul actoricesc fin dar şi temperamental, care oferă o mulţime de momente comice şi licenţioase dar şi câteva sondări de profunzime. Cât despre interdicţia pentru sub 16 ani, e suficient să mai notăm că povestea începe într-un local, se încinge în promiscuitate şi se termină în beţie cruntă.
Gândurile autorului
Spectacolul Cheia (direcţia de scenă Victor Ioan Frunză) s-a jucat săptămâna trecută în prezenţa autorului András Forgách.
Iată câteva gânduri ale autorului (postate pe site-ul www.teatrulreginamaria.ro) despre această piesă:
„Doi fraţi, care sunt foarte diferiţi, în ciuda faptului că se aseamănă, sunt în aşteptarea a ceva, dar niciunul nu ştie ce anume e acel ceva. Se au unul pe celălalt, şi atât. Cel mic crede că este în siguranţă, că intimitatea sa este intactă şi că, artist fiind, este eliberat de presiunea lumii – dar în mod ciudat, toată lumea pare să deţină cheia apartamentului său, lumea sa interioară fiind ca o carte deschisă, iar ambiţiile sale personale devenind astfel la fel de vulnerabile şi nejustificate ca sentimentele sale. Cel mare crede că este stăpân pe situaţie, că poate să manipuleze şi să controleze totul – deşi este în realitate la fel de vulnerabil, iar atitudinea sa iute şi plină de umor maschează de fapt lipsa iubirii; puterea lui se naşte din slăbiciunile sale. Prin întâlnirea celor doi, aproape accidentală – şi predestinată – într-o cafenea şi în apartamentul fratelui mai mic, lumea, ca un fruct prea copt, se deschide, haosul pune stăpânire peste situaţie şi totul se prăbuşeşte peste participanţi; se spun lucruri stranii şi fantomele trecutului ies la suprafaţă. Haosul este întotdeauna propice pentru dezvăluirea adevăratei personalităţi a unui individ. Conflictul apare între actorii care cred că se descurcă excelent ca adulţi, când de fapt sunt doar nişte copii care abia învaţă să umble.”
Următoarea reprezentaţie a spectacolului va fi vineri, 29 mai.
Citiți principiile noastre de moderare aici!