Datorită faptului că Primăria şi Consiliul Local nu vor mai putea oferi acelaşi sprijin financiar pentru echipa de fotbal locală, Adunarea Generală a CF Bihorul a decis ca formaţia să fie retrasă din Liga 3 şi să fie înscrisă în Liga 5. Conducerea administrativă şi tehnică a clubului a fost schimbată. Noul preşedinte al CF Bihorul este viceprimarul Gheorghe Costin, iar din Comitetul director mai fac parte Ionel Bondor şi Ionel Goina. Antrenorul echipei va fi Ciprian Carţiş, iar tehnicienii formaţiilor de juniori vor fi Daniel Borza şi Sorin Olteanu. Echipa va fi alcătuită doar din juniori şi jucători locali.
După ce în sezonul trecut a încheiat pe locul III în Seria a V-a din Liga 3, având la un moment dat chiar ambiţii de promovare în liga secundă, CF Bihorul Beiuş părăseşte aşadar eşalonul trei. Cu puţin timp în urmă, cealaltă echipă bihoreană care activa în sezonul trecut în Liga 3, Unirea Valea lui Mihai s-a retras şi ea din competiţie. Judeţul nostru va mai avea o singură reprezentantă în Liga 3, nou-promovata Tricolorul Alparea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!