Comercianţii din Piaţa Rogerius nu se vor mai topi de căldură vara şi nu vor mai tremura de frig iarna. Actuala Piaţă Rogerius va fi modernizată.
Centru de afaceri
Având în vedere propunerea Direcţiei de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională (DMPFI), consilierii locali au votat în cadrul şedinţei extraordinare din 4 august proiectul de hotărâre care prevede tema de proiectare pentru modernizarea şi realizarea unui Centru de afaceri pentru micii producători „Rogerius”.
În urma elaborării acestui proiect, municipalitatea va moderniza actuala piaţă Rogerius, construind o nouă piaţă.
Prin proiectul de modernizare se intenţionează înfiinţarea unui Centru de afaceri pentru micii producători, cu funcţiuni de comercializare legume-fructe, produse agroalimentare, produse de panificaţie, mezeluri, lactate şi comercializarea de îmbrăcăminte tip bazar. Totodată, se are în vedere şi amenajarea unui spaţiu verde deasupra Centrului de afaceri, prin realizarea căruia se va evita supraîncălzirea pieţei în perioada de vară şi se va asigura o modalitate mai economică a încălzirii pe perioada iernii.
În urma avizului primit de la consilierii locali, DMPFI va depune proiectul spre finanţare în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România şi se va elabora Studiul de Fezabilitate şi Proiectul Tehnic pentru realizarea proiectului.
D.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!