Pe primul loc ca regiune se situează Regiunea Nord-Vest (din care face parte şi judeţul Bihor), cu 15 proiecte. Locul doi este ocupat de Regiunile Centru şi Est, cu câte 13 proiecte depuse. În Regiunile Vest, Sud-Vest Oltenia şi Sud-Muntenia au fost depuse câte 8 proiecte. Deși cu alocarea financiară cea mai consistentă (40,99 mil. euro), antreprenorii din Regiunea Nord-Est s-au mobilizat cel mai greu și depuseseră până la finalul săptămânii trecute doar 4 proiecte.
Cele mai multe proiecte în Regiunea Nord-Vest
În primele două săptămâni de la deschiderea sesiunii de finanțare în cadrul POR – apelul 2.1.A – Microîntreprinderi au fost depuse aproximativ 70 de proiecte în toate regiunile eligibile.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Directorul general al Companiei Naționale Poșta Română, Valentin Ștefan, a declarat, cu ocazia conferinței de presă susținute la Oradea, că activitatea logistică derulată de oficiul poștal de la Gară se va derula în incinta terminalului cargo din incinta Aeroportului Oradea.
România
Începând cu 1 aprilie 2025, Wizz Air, una dintre cele mai mari companii aeriene din Europa, va renunța la acceptarea plăților în numerar la bordul aeronavelor sale.
România
Ministerul Educației a publicat ghidul oficial pentru înscrierea în clasa pregătitoare în anul școlar 2025-2026, oferind părinților informații esențiale despre criteriile de eligibilitate, calendarul înscrierilor, documentele necesare și procedurile de urmat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La pupitrul dirijoral se va afla dirijorul permanent al Filarmonicii de Stat Oradea, Andrej Vesel.
România
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) a anunțat că, în doar 24 de ore, au fost achiziționate titluri de stat Tezaur în valoare de 45,5 milioane de lei prin intermediul platformei Ghișeul.ro.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Conform tradițiilor, comunitatea maghiară din municipiul Oradea serbează în fiecare an, la 15 Martie, începutul revoluției din 1848, se menționează într-un comunicat transmis de UDMR Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!