UPDATE 3 Mesajul președintelui României, Klaus Iohannis:
UPDATE 2: Mesajul lui Victor Ponta – „Sunt profund șocat de atentatul care a avut loc la Paris în urma căruia mai multe persoane și-au pierdut viața sau au fost grav rănite. România este solidară cu Franța și condamnă ferm actul de terorism care afectează libertăți fundamentale. Condoleanțele noastre familiilor victimelor și poporului francez”, a declarat premierul.
„Am vorbit cu preşedintele şi cu Maior. Nu se impune ridicarea unui nivel de alertă, nu este niciun pericol pentru România. Monitorizăm situaţia şi suntem în contact cu toate instituţiile”, a precizat Victor Ponta.
UPDATE 1: 12 persoane au murit în urma atentatului din Paris. Toate şcolile şi universităţile din Paris au fost închise. Din cei 12 jurnalişti ucişi, 4 sunt caricaturiştii ziarului.
Mașina atacatorilor a fost găsită abandonatăpe străzile din Paris, aceștia fiind în continuare de negăsit.
Potrivit primelor informaţii, persoane îmbrăcate în negru şi cu cagule au pătruns în sediul ziarului şi au deschis focul cu arme Kalaşnikov.
Cotidianul 20 Minutes a reuşit să contacteze telefonic un angajat al instituţiei de presă atacate. „Este un veritabil masacru. Sunt şi morţi!”, a declarat acesta, înainte ca apelul să se întrerupă.
Potrivit cotidianului Le Figaro, un poliţist aflat la locul atacului ar fi fost atins de focuri de armă.
Conform unui jurnalist al agenţiei Premier ligne, al cărei sediu este în apropierea celui al ziarului Charlie Hebdo, „s-au auzit numeroase tiruri de armă”, relatează I Tele. Contactat de AFP, caricaturistul Luz a dat asigurări că s-au înregistrat victime.
Citiți principiile noastre de moderare aici!