„Potrivit Planului Urbanistic Zonal aferent Cartierului Tineretului, construcția edificată nelegal ocupa un drum public și două parcele de teren – proprietate a municipiului Oradea, destinate construirii unor case. Demolarea s-a realizat pe cale administrativă în baza Dispoziției primarului nr. 2.436 din 22.09.2014 și a avut în vedere două motive: construirea fără autorizație, respectiv pe teren domeniu public și privat al municipiului Oradea.
Dispoziția primarului a fost atacată în instanța de contencios administrativ de către persoana care a edificat nelegal construcția, sens în care în final Curtea de Apel Oradea, prin Decizia nr. 2.497/CA/2016 – R, a dispus respingerea acțiunii prin care aceasta a contestat legalitatea actului administrativ de desființare”, informează Primăria printr-un comunicat de presă, cu precizarea că „în construcția-casă s-a instalat o familie formată din 2 adulți și 3 minori”.
Licitaţie
„Primăria Oradea, prin departamentele sale, a invitat în mai multe rânduri familia fie să participe la licitația publică de atribuire prin concesiune a unui teren în Cartierul Tineretului, fie să depună dosar în vederea obținerii unei locuințe sociale, însă persoanele nu au colaborat cu autoritatea administrației publice locale.
Cheltuielile de desființare și transport a resturilor rezultate din demolare se suportă de către persoana vinovată, astfel cum prevede art. 32, al. 3 din Legea nr. 50 din 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii”, mai arată comunicatul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!