Când suntem cu adevărat bogaţi?

O întrebare aparent filosofică, dar cu implicaţii cât se poate de profunde în România secolului XXI. O întrebare la care nu ne aşteptăm să răspundă guvernanţii ce, mai nou, nu ştiu decât să pună „banda”, atunci când vine vorba despre exploatarea hidrocarburilor. În special a gazelor de şist. Pentru a ne amorţi simţurile, ne spun cum ne vom câştiga independenţa energetică, cum ne vom îmbogăţi (!), exploatând tot ce se poate exploata în ţara asta. Nu ne mai spun, însă, cum vom deveni independenţi când, de fapt, aceste resurse sunt exploatate de companii străine. Indiferent că se cheamă Chevron, Gazprom sau OMV Petrom. Legea spune clar: cei care exploatează fixează preţul la care vând oricui şi oriunde, autorităţile române neavând niciun cuvânt de spus aici. Ba nu, greşesc. Au. Pot face benzina, motorina şi gazele şi mai scumpe, inventând noi accize. Tot ce ne rămâne de pe urma ciuruirii pământului românesc cu sonde şi substanţe toxice este redevenţa. În 2012, OMV Petrom şi Romgaz au virat către Statul Român doar 7% din totalul producţiei de petrol şi gaze. O redevenţă, aşadar, intrată în bugetul de stat, cheltuit în bună măsură pe contractele date clientelei politice, din toate domeniile de activitate.

Nu vom primi răspunsurile de care au nevoie de la actualii guvernanţi. Şi cu atât mai puţin vom primi soluţii. Nu vom afla de la ei ce e cu adevărat valoros, ce înseamnă cu adevărat bogăţie şi ce nu. Doar singuri o putem afla. Iar când vom simţi că am aflat, vom acţiona cu adevărat. La vedere, fără reţineri. Acasă, la birou şi pe stradă. Cei aflaţi deja în stradă ne oferă exemplul zi de zi. Nu mă va contrazice nimeni: resursa umană este cea mai mare bogăţie a unei naţiuni. Mintea, inteligenţa, dar, mai presus de toate, Conştiinţa umană.

Şi, dincolo de legi mai mult sau mai puţin strâmbe, invocate de potentaţii zilei, Conştiinţa nu poate fi strâmbată. Iar ea ne spune că nu poţi trăi pe acest pământ nesocotind Legea lui Dumnezeu. Care este Legea lui Dumnezeu? O vedem în raza de soare pe un cer senin. O auzim în foşnetul frunzelor şi în susurul pâraielor. O mirosim în parfumul florilor şi a pădurilor. O gustăm cu orice pâine proaspătă, dată de un pământ curat şi roditor. O simţim în orice zâmbet inocent al unui copil radiant şi sănătos.

Legea Creatorului este în fiecare dintre acestea şi în toate, laolaltă. Dumnezeu ne-a lăsat pământul pentru a-l avea în grijă şi pentru a ne servi drept hrană spre Înălţare. Otrăvindu-l, alegem altă cale. Calea nopţii.

În România se simt tot puternic două vibraţii. Una a eliberării conştiente şi una telurică, exploatantă, la propriu şi la figurat. Nu-l putem găsi pe Dumnezeu, călcând creaţia sa. Orbecâind în laşitate, nu vom găsi Lumina, ci hăul. Noaptea minţii şi a sufletului.