În Bihor, în primul semestru al acestui an şcolar, la clasele primare, 144 de elevi au rămas corigenţi la o materie, 205, la două materii, 139, la trei discipline şi 148 la patru materii. 67 de elevi din clasele primare sunt corigenţi la mai mult de patru materii. Numărul corigenţilor este însă mai mare la clasele gimnaziale şi la cele liceale. Astfel, 1061 de elevi din ciclul gimnazial sunt corigenţi la o disciplină, 469, la două discipline, 328, la trei discipline, 312, la patru discipline şi 170 la mai mult de patru materii.
În statisticile Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, numărul corigenţilor la liceu arată astfel: 1.619 elevi nu au reuşit la o disciplină, 609, la două, 288 la trei şi 196, la patru discipline. 93 de liceeni nu au reuşit să obţină o medie de trecere la mai mult de patru materii.
,,Corigenţele la învăţământul primar păstrează aceleaşi linii cu anul şcolar precedent. La gimnaziu şi liceu avem o creştere cu doi, trei la sută faţă de 2011’’, a declarat Sebastian Hebriştean, referent reţea şcolară în cadrul ISJ Bihor.
Calendar
Elevii care nu au reuşit la una, două sau mai multe discipline mai au o şansă. Ministerul Educaţiei stabilit calendarul examenelor de corigenţă pentru anul şcolar 2011-2012. Astfel, elevii din clasele a VIII-a se vor putea redresa în perioada 20 – 22 august, cei din clasele terminale, anul de completare, stagii de practică, în intervalul cuprins între 8-9 august, iar cei din clasele primare, gimnaziale şi liceeale (altele decât cele terminale), clasele din anul de completare şi stagiile de practică, clase din şcoala postliceală şi de maiştri, din 27 – 31 august.
Elevii din clasa a VIII-a, care au susţinut şi promovat examenul de corigenţă, se pot înscrie la admiterea din clasa a IX-a pe locurile rămase libere, în etapa a treia de admitere, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
De asemenea, elevii corigenţi din clasele terminale de gimnaziu, liceu, din anul de completare şi cei care au parcurs stagiile de practică, care nu pot participa la sesiunea de corigenţe stabilită pentru aceste clase în perioada 8-9 august, se pot înscrie la sesiunea generală de corigenţe programată pentru 27 – 31 august 2012. Elevii care se prezintă la sesiunea de corigenţe pentru clasele planificate în perioada 8 -9 august şi nu promovează examenul de corigenţă vor fi declaraţi repetenţi.
Liceenii din anii terminali, care vor susţine şi promova examenul de corigenţă, se vor putea înscrie la examenul de bacalaureat doar în sesiunea din 10 august 2012.
Citiți principiile noastre de moderare aici!