Grupa de juniori D a FC Bihor a devenit o obişnuită a fazelor superioare ale Campionatului Naţional. După ce în 2013 au fost vicecampioni naţionali, iar în 2014 s-au clasat pe locul 5 la Cupa Hagi-Danone, juniorii antrenaţi de Lucian Ulici au câştigat turneul zonal al Campionatului Naţional organizat pe Stadionul Iuliu Bodola.
Orădenii au învins marți în finala turneului pe Olimpia Satu Mare cu scorul de 2-1 (2-1). Într-un meci în care miza umbrit spectacolul, sătmărenii au deschis scorul în minutul 15 prin C. David, după care „roş-albaştrii” au întors soarta calificării prin golurile reuşite de Blăgea în minutul 18 din penalty şi Bartha în minutul 24.
„Un grup bun”
„Această nouă calificare între primii opt pe ţară reprezintă o continuitate a muncii noastre de zi cu zi. Am depăşit echipe importante la acest turneu şi băieţii merită felicitaţi. Nu ne-am gândit la altceva decât la victorie. Avem o echipă valoroasă, un grup bun, şi important e ca ei să ajungă fotbalişti. În continuare încercăm să dăm ce avem mai bun în noi şi sperăm la o clasare cât mai bună”, a declarat la final antrenorul Lucian Ulici.
Cuvinte de laudă a avut şi preşedintele Mircea Fodor. „Sunt mândru că sunt contemporan cu aceşti copii minunaţi. Le mulțumesc lor, antrenorului şi părinţilor că s-au sacrificat şi au ajuns la acest nivel şi duc mai departe legenda lui FC Bihor”, a spus Fodor.
Organizarea acestui turneu la Oradea a fost posibilă cu sprijinul părinţilor şi a unor sponsori, în condiţiile în care FC Bihor nu are nici un leu în cont.
Lotul FC Bihor la acest turneu a fost alcătuit din Eduard Beke, Nadin Herman – portari; Patrik Andras, Andrei Borma, Loren Ioviţă, Patrick Blăgea, Mircea Pop, Horia Beiuşanu, Daniel Săutiuţ, Ricardo Bartha, Denis Tiponuţ, Vlad Costea, Andrei Farcaş, Florin Pătraşcu, Flavius Bălan şi Casian Ulici.
Stabilirea locaţiilor unde se vor desfăşura cele două grupe semifinale va avea loc în 3 iunie, turneele fiind programate în perioada 8-11 iunie.
REZULTATE FC BIHOR
În grupă
FC Bihor – Olimpia Satu Mare 0-0
FC Bihor – LPS Bistriţa 6-0 (goluri Săutiuț 2, Blăgea, M. Pop, Beiușanu și Costea)
FC Bihor – CFR Cluj 3-1 (goluri Beiușanu, Blăgea și M. Pop)
Semifinale
FC Bihor – CSM Şcolar Reşiţa 5-1 (3-0). M. Pop 5,Beiuşanu 10, Săutiuţ 14, Blăgea 33 Bălan 53, respectiv Barbu 42.
Olimpia Satu Mare – FC Baia Mare 1-0
Finală
FC Bihor – Olimpia Satu Mare 2-1 (2-1). Blăgea 18 penalty, Bartha 24 / C. David 15
Citiți principiile noastre de moderare aici!