În perioada 11-13 noiembrie, centrul comercial organizează Beer Fest, în cadrul căruia, pe lângă promoţiile foarte atractive la sortimente diversificate de bere promovate de unităţile din zona Food Court, şi mâncăruri inedite, special pregătite pentru acest eveniment, atmosfera va fi una pe măsură.„Startul festivalului îl va da vineri, 11 noiembrie, DJ Phantom, care, începând cu ora 19, la etaj, va face show. Tot vineri vă veţi putea demonstra talentul muzical la un Show de Karaoke ce va avea loc tot la etaj, de la ora 22.Sâmbătă, 12 noiembrie, în aceeaşi zonă, clienţii vor fi întreţinuţi de trupa Desperado, singura formaţie de country-rock din România, care a dăinuit de-a lungul anilor fiind înfiinţată în 1998.
Concertul va avea loc tot la etaj, de la ora 19”, spune Beatrice Szuhai, responsabil marketin la Lotus Center. Totodată, în zilele de vineri şi sâmbătă, între orele 17 şi 20, îndrăgitul maestru bucătar Adrian Hădean va fi prezent la Lotus Center pentru a oferi curioşilor demonstraţii culinare inedite şi concursuri tematice cu premii.Beer Fest marchează şi deschiderea Fabricii de Bere Retro Bistro la Lotus Center. Astfel, cei care vor trece prin complexul comercial vor putea poposi fie în acest local, unde berea va fi prezentată în diverse forme, fie la „butoaiele” cu bere amplasate în acestă zonă, pe hol.
Citiți principiile noastre de moderare aici!