Totodată, avocatului Moraru i-a fost aplicată și o pedeapsă complementară: interzicerea exercitării drepturilor civile prevăzute de art. 64, lit. a teza a II-a și b din Codul penal, pe perioada detenției și pe o perioadă de 5 ani de la ispășirea ei. De asemenea, el va avea de achitat 20.000 de lei cheltuieli judiciare către stat și pentru prelevarea de probe biologice în vederea introducerii lui în programul național de evidență informatizată a infractorilor.
Sentința nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Avocatul Răzvan Doseanu a și declarat recurs care se va judeca la Înalta Curte de Casație și Justiție.
,,Dat fiind faptul că, inițial, am pornit de la un minim de pedeapsă de 15 ani, considerăm că am obținut un succes. Dar, am declarat recurs care urmează să se judece la Înalta Curte de Casație și Justiție, când sperăm să obținem o pedeapsă mai mică”, a declarat Răzvan Doseanu, avocatul lui Cosmin Moraru.
Reamintim că avocatul condamnat pentru omor și-a recunoscut fapta ceea ce a făcut ca pedeapsa să fie redusă, limitele acesteia fiind între 6 ani și 8 luni și 13 ani și 4 luni. Avocatul Răzvan Dosenau a și declarat recurs care se va judeca la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Parchetul Curții de Apel Oradea a cerut maximul de pedeapsă, adică 20 de ani, dar și respingerea cererii inculpatului de aplicare a procedurii simplificate care a dus la reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă. Și procurorii Curții de Apel Oradea ar putea să declare recurs.
Soția avocatului Moraru, Krisztina Pazurik, va fi judecată după procedura de drept comun, cu audieri de martori etc. Termenul de judecată în cazul Krisztinei Pazurik, privind latura penală a faptei, va fi pe 5 septembrie 2013. Tot pe 5 septembrie 2013 se va judecata și latura civilă a cauzei, pentru că aceasta s-a disjuns în totalitate în cazul Krisztinei Pazurik – potrivit avocatului Răzvan Doseanu. Fratele acesteia a cerut în cazul celor doi inculpați daune morale și materiale în valoare de peste 250.000 de euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!