Prejudiciul a fost recuperat. De asemenea, duminică, poliţiştii Biroului de Ordine Publică Orădeni au depistat un tincan de 31 de ani, faţă de care au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru furt. Cel în cauză este bănuit că ar fi sustras un telefon mobil de la un orădean, în timp ce se afla într-un magazin. Prejudiciul a fost recuperat integral, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului Poliţiei de Proximitate din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea. Tot luni, poliţiştii au depistat în trafic, pe strada Uzinelor, un orădean de 50 de ani care transporta cu un autoturism 12 bidoane a câte 20 de litri fiecare, pline cu ulei mineral universal. În urma verificărilor efectuate cu privire la provenienţă, cel în cauză este bănuit că, alături de un bărbat de 42 de ani, care era pasager în autovehicul, ar fi sustras cei 240 litri de ulei mineral universal de la o societate comercială cu sediul în Oradea. În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale.
Au furat ulei şi telefoane
Luni, poliţiştii Secţiei nr. 5 de Poliţie Rurală Oradea au prins în flagrant un tânăr de 21 de ani, din Şimian, după ce tocmai sustrăsese de la un localnic din Girişu de Criş un telefon mobil în valoare de 1.000 lei.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un proiect inovator de salvare a vieților ajunge în școlile și grădinițele din Oradea. În cadrul inițiativei „Inimi protejate, viitor asigurat”, Serviciul de Ambulanță Vincențian pentru Copii, alături de Inspectoratul Școlar Județean Bihor, pune bazele unui program de dotare cu defibrilatoare automate, achiziționate din donații.
România
Şase pietoni au fost loviţi de un autoturism condus de un tânăr aflat sub influenţa alcoolului, a anunţat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Moșul a poposit și în acest an la centrele de zi ale Direcției de Asistență Socială Oradea, unde era așteptat cu nerăbdare de copii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Și în acest an, prin grija Direcției de Asistență Socială Oradea, 70 de familii din Oradea s-au bucurat de o masă îmbelșugată de Crăciun.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat a fost arestat chiar în seara de Crăciun, de către un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor, sub acuzațiile de omor și furt.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!