Orădeanul, fost fan al edilului şef la începutul primului său mandat de primar, s-a prezentat la statuia lui Mihai Viteazul purtând un tricolor de gât şi un panou sandwich pe care şi-a sintetizat nemulţumirea: „Bolojan a pactizat cu înşelătoriile unui dezvoltator, USL=aceeaşi mizerie” respectiv „Contractele fictive şi evaziunea fiscală legalizate prin HCL 651/09.09.2013”. Omul a stat o oră pe amplasamentul central şi a detaliat presei şi trecătorilor curioşi motivele demersului său.
Efecte
HCL-ul în cauză se referă la „aprobarea încheierii unei tranzacţii, între Municipiul Oradea şi Impact Developer & Contractor SA, în vederea remedierii efectelor Contractului de asociere în participaţiune nr. 14519 din 02.07.2004”. Ori Sarca reclamă că efectele negative n-ar fi fost remediate prin acest HCL, ci au fost suportate de cei care şi-au cumpărat case în Europa la preţuri şi cu 15.000 euro mai mari decât permitea cadrul asocierii dintre Impact şi Primărie.
Pacea lui Bolojan cu Impact Development, a venit în contextul unui mai vechi scandal legat de Cartierul Europa şi a primit binecuvântarea consilierilor locali anul acesta, în septembrie. După cinci ani de procese, primarul a acceptat sentinţele obţinute de mai mulţi angajaţi ai Impact, beneficiari de contracte fictive de vânzare-cumpărare, pentru mai multe case din Europa. În contul unei datorii de 221.000 lei acumulate de firmă pentru utilizarea terenului, la propunerea executivului local condus de primarul Bolojan, deliberativul local a acceptat să primească cinci vile într-un alt cartier al Impact din strada Făcliei. Acestea, spuneau edilii la vremea respectivă, ar urma să fie atribuite medicilor specialişti atraşi din alte oraşe.
Sarca spune că prin HCL-ul din septembrie Primăria şi-a dat, de fapt, OK-ul la ceea ce a făcut Impact, şi anume că a primit terenul cu 16 euro/mp de la Primărie şi l-a vândut apoi la un preţ mult mai mare celor ce şi-au luat locuinţe. Mai mult, acesta acuză edilii că ar continua pe reţeta institută cu ani în urmă, pe vremea primarului Petru Filip: „nu de mult, Primăria a vândut Impactului terenul din centrul cartierului, la 16 euro/mp. A doua zi, Impact l-a vândut unui poliţist din Valea lui Mihai, dar sigur nu la preţul acela”.
„Deşi cunoştea că cei care au câştigat procesele au contracte fictive, Bolojan a încheiat această tranzacţie cu Impact, şi a acceptat cinci case pe care, de altfel, firma nu le-a putut vinde”, este în, esenţă, reproşul lui Sarca la adresa Primarului.
Protestatarul s-a adresat şi Prefecturii cu cererea de a bloca HCL-ul. N-a primit niciun răspuns deşi termenul de 30 de zile a expirat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!