În urma acelui accident, un tânăr de 21 de ani, pasager în autoturism, a decedat. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilo-test, s-a constatat că acesta prezenta o concentraţie alcoolică de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Ieri, cel în cauză a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleşd. Tot marţi, poliţiştii din Biharia au depistat, în Sântimreu un bărbat de 54 de ani, care conducea un buldoexcavator neînmatriculat şi care, în urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că prezenta o concentraţie de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, acesta este bănuit că, în timp ce conducea buldoexcavatorul, ar fi distrus cu acesta un stâlp din beton de susţinere a reţelei de curent electric. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale. Şi poliţiştii din Abrămuţ au depistat în trafic un localnic de 52 de ani, în timp ce conducea un moped, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma testării sale cu aparatul etilotest, s-a constatat şi că acesta prezenta o concentraţie alcoolică de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului de moped i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii Postului de Poliţiei Abrămuţ.
Arestat pentru accident mortal
Marţi, poliţiştii Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Bihor au reţinut, pentru 24 de ore, în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Bihor, un tânăr de 18 ani, din Şuncuiuş, care sâmbătă, a fost implicat în calitate de conducător auto, într-un accident rutier produs pe drumul judeţean 108 I, între Şuncuiuş şi Vadu Crişului.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un proiect inovator de salvare a vieților ajunge în școlile și grădinițele din Oradea. În cadrul inițiativei „Inimi protejate, viitor asigurat”, Serviciul de Ambulanță Vincențian pentru Copii, alături de Inspectoratul Școlar Județean Bihor, pune bazele unui program de dotare cu defibrilatoare automate, achiziționate din donații.
România
Şase pietoni au fost loviţi de un autoturism condus de un tânăr aflat sub influenţa alcoolului, a anunţat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
România
Trupurile neînsufleţite a trei persoane au fost găsite în autoturismul care a luat foc, joi, în a doua zi de Crăciun, pe drumul naţional DN 2, după coliziunea cu o cisternă, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Moșul a poposit și în acest an la centrele de zi ale Direcției de Asistență Socială Oradea, unde era așteptat cu nerăbdare de copii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Și în acest an, prin grija Direcției de Asistență Socială Oradea, 70 de familii din Oradea s-au bucurat de o masă îmbelșugată de Crăciun.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat a fost arestat chiar în seara de Crăciun, de către un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor, sub acuzațiile de omor și furt.
Citiți principiile noastre de moderare aici!