Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii garantează creditele acordate de bănci fermierilor, în cadrul acestui tip de convenţie.
Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, centrul judeţean/local APIA unde acesta a depus cererea în Campania SAPS 2014 va elibera o adeverinţă prin care confirmă faptul că Beneficiarul a depus cererea de plată pentru Schema de Plată Unică pe Suprafaţă (SAPS) pentru anul 2014 şi că au fost finalizate controalele şi verificările administrative asupra Cererii de Plată a Beneficiarului, până la data emiterii Adeverinţei, conform reglementărilor în vigoare. Pot beneficia de această adeverinţă fermierii selectaţi la controlul pe teren (clasic sau teledetecţie) numai după finalizarea acestor controale. De asemenea, în adeverinţă se va menţiona suprafaţa determinată pentru plată în cadrul schemei SAPS şi faptul că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii acesteia, precum şi că îndeplineşte condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Valoare
Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma cuvenită aferentă SAPS, respectiv 120 euro/ha.
Pentru eliberarea adeverinţei, fermierul va depune o copie a cărţii de identitate/BI şi originalul împuternicirii de reprezentare (în cazul persoanelor juridice) şi se va angaja în scris că nu îşi va schimba coordonatele bancare ulterior eliberării adeverinţei. Schimbarea coordonatelor bancare se poate realiza doar cu acordul expres al băncii creditoare, APIA fiind înştiinţată de acest lucru de către fermier.
Termenul de eliberare a adeverinţei sau a înştiinţării negative este de 48 ore din zilele lucrătoare de la data înregistrării solicitării fermierului la APIA Bihor. În cazul în care beneficiarul nu se prezintă să-şi ridice adeverinţa în acest termen, aceasta se anulează.
În cazul în care fermierul primeşte o adeverinţă pentru una din băncile creditoare, dar din motive ce decurg din procedura internă a băncii respective, nu i se acordă creditul, acesta se poate adresa altei bănci creditoare cu care APIA a încheiat Convenţia. Pentru aceasta, femierul va solicita „Acordul expres” al băncii respective (menţionată în adeverinţă). Prin acest acord banca confirmă faptul că acceptă schimbarea. Totodată, banca va înapoia fermierului originalul adeverinţei depusă de către acesta la solicitarea creditului. Originalul adeverinţei va fi depus de către fermier la APIA în vederea eliberării unei noi adeverinţe, completând din nou documentele specificate în prezenta procedură.
În situaţia în care fermierul nu mai doreşte să acceseze creditul pentru capitalul de lucru trebuie să restituie la APIA adeverinţa eliberată (în original).
„Recomandăm potenţialilor beneficiari interesaţi să îşi aleagă creditorul numai după un studiu atent al condiţiilor de creditare impuse de fiecare bancă, pentru a obţine condiţiile de creditare cele mai avantajoase şi care se potrivesc cel mai bine profilului exploataţiei sale”, a precizat Florian Pavel, directorul APIA Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!