Antenele de telefonie mobilă, amplasate de Vodafone în turnul Catedralei Greco-Catolice „Sfântul Nicolae” din Oradea, pun în pericol sănătatea și siguranța elevilor care frecventează Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu”. Acesta este semnalul de alarmă pe care-l trage avocatul Constantin Ruge, specializat, printre altele, în dreptul urbanismului.
Juristul a sesizat Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bihor, Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului Bihor, Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” Oradea, Episcopia Greco-Catolică Oradea, dar și Ministerul Educației, Centrul Regional de Sănătate Publică Cluj-Napoca, precum și Primăria Municipiului Oradea.
Ruge cere DSP să reevalueze autorizația sanitară de funcționare a Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” Oradea și semnalizarea corespunzătoare a funcționării respectivelor antene.
„Vă solicit ca, în termen de 30 de zile de la recepționare, să procedați la reevaluarea, în baza art. 7 alin. 4 și 5 din OMS nr. 1030/2009, a autorizației sanitare de funcționare a Liceului Greco-Catolic «Iuliu Maniu» Oradea, pentru desfășurarea activităților de învățământ preșcolar și școlar în câmpul apropiat al antenelor de telefonie mobilă, cu încălcarea OMS nr. 1193/2006 și a Directivei UE nr. 2013/35/UE, precum și semnalizarea funcționării Antenelor prin amplasarea, în perimetrul exterior al Catedralei și Liceului, respectiv pe fiecare ușă din perimetrul interior al Liceului, a unor indicatoare vizibile la scară umană, identificate cu pictograma specifică și textul «Atenție! Radiații neionizante. Antene în stare de funcționare»”, a cerut avocatul Constantin Ruge.
Antene periculoase pentru elevi
Un avocat orădean cere factorilor de decizie să trateze cu seriozitate problema antenelor amplasate în turnul Catedralei Greco-Catolice „Sfântul Nicolae”.
Oradea. Avocatul Constantin Ruge a atras atenția asupra riscului pe care antenele Vodafone, instalate în turnul Catedralei Greco-Catolice „Sfântul Nicolae”, îl pot avea asupra sănătății și siguranței elevilor și personalului Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea.
Juristul cere să se reevalueze autorizația de funcționare a instituției de învățământ preuniversitar, să se măsoare și să se afișeze rata de absorbție specifică localizată (SAR), densitatea de curent (J) și cea de putere (S) a antenelor (în baza OMS nr. 1193/2006 și a anexelor la Directiva UE nr. 2013/35/UE), pentru fiecare spațiu închis sau deschis din cadrul liceului, în care pot avea acces elevi, cadre didactice sau personal auxiliar.
Totodată, el a solicitat și informarea individuală, sub semnătură, atât a fiecărui elev actual/viitor al liceului, cât și a părinților/reprezentanților legali, cu privire la existența și funcționarea antenelor în imediata vecinătate a liceului.
„În calitate de avocat, am obligația, profesională și morală, de a semnala acele cazuri în care, prin pasivitatea, indiferența sau incompetența unor entități publice, private sau clerice, are loc violarea flagrantă a drepturilor fundamentale sau a intereselor legitime ale unor cetățeni.
Liceul Greco-Catolic «Iuliu Maniu» din Oradea oferă servicii de învățământ preuniversitar la toate nivelurile (de la preșcolar la liceal) și este amplasat în imediata vecinătate a Catedralei Greco-Catolice «Sf. Nicolae» din Oradea. Ca avocat specializat – printre altele – în dreptul urbanismului, acord un interes deosebit calității mediului locuit”, și-a justificat juristul demersul.
Probleme acute
Potrivit acestuia, una dintre probleme acute ale aglomerărilor urbane din România este juxtapunerea imediată a unor instalații tehnologice emițătoare de semnal electromagnetic (antene pentru telecomunicații mobile de voce și date) cu mediile locuite sau circulate de oameni.
„Investigând în interes privat abuzurile din acest domeniu, la data de 23.07.2019, am fost informat de către Primăria Mun. Oradea că pe Catedrală, sub învelitoarea acoperișului, sunt amplasate Antenele în baza Autorizației de construire nr. 789/2013, emise de Primarul Mun. Oradea. Amplasarea Antenelor în turnul/acoperișul Catedralei frapează cel puțin prin incompatibilitatea funcțiilor, în condițiile în care Catedrala este monument istoric clasat sub cod BH-II-m-B-01058, iar Antenele nu complementează sau valorifică lăcașul de cult din punct de vedere estetic, cultural sau funcțional.
Șocant este cinismul clericilor, care, pentru o chirie infimă, compromit castitatea lăcașului de cult. Nu pot să nu evidențiez ocultismul măsurii, din moment ce nu există vreun indiciu vizibil cu privire la existența Antenelor în incinta Catedralei. Cel mai grav dintre toate este riscul pe care funcționarea Antenelor îl aduce asupra sănătății elevilor care frecventează Liceul”, a evidențiat autorul cererii.
Potențial cancerigen
Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului, din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății, clasifică emisiile electromagnetice ca fiind potențial cancerigene pentru oameni (Grupa de risc 2B), ca urmare a riscului crescut de incidență a glioamelor (tumorilor cerebrale) asociate utilizării telefoniei mobile 1.
În cererea sa, avocatul a invocat principiul precauției, conform căruia, atunci când nu există date suficiente privind impactul negativ al unei tehnologii noi, dar datele științifice sugerează existența unor riscuri, autoritățile trebuie să ia măsuri de protecție cu privire la potențialul impact negativ.
„Discuția este de actualitate și în contextul generației 5 a protocoalelor de comunicații mobile de date (tehnologia 5G), care generează riscuri noi și accentuate de sănătate publică. Ca exemplu de bună-practică în aplicarea principiului precauției, este notabil faptul că administrația publică din Bruxelles a interzis implementarea acestei tehnologiei 5G în perimetrul orașului, până la clarificarea științifică a riscurilor.
Ca exemplu de proastă-practică în aplicarea principiului precauției, municipalitatea orădeană a autorizat amplasarea ascunsă a Antenelor în imediata vecinătate a Liceului, instituție de învățământ frecventată de copii de toate vârstele, de la preșcolari la adolescenți”, a mai arătat avocatul.
Condiții speciale de expunere
Copiii care frecventează Liceul își desfășoară activitatea de studiu în condiții speciale de expunere electromagnetică, aflându-se în câmpul apropiat al unor antene.
„În acest scenariu, era elementară obligația Liceului de a informa atât copiii, cât și părinții/reprezentanții legali ai acestora, cu privire la existența Antenelor. Totodată, era elementară măsurarea, monitorizarea și publicarea valorilor de expunere în condițiile OMS nr. 1193/2006 și a Directivei UE nr. 2013/35/UE”, a explicat semnatarul cererii.
Dată fiind imposibilitatea de a evalua impactul, pe termen lung, a expunerii electromagnetice, spune avocatul Ruge, nicio unitate de învățământ nu ar trebui să funcționeze în câmpul apropiat al unei antene.
„Dacă totuși se asumă riscul funcționării Liceului în câmpul apropiat al Antenei, trebuie semnalizate, în mod vizibil, aceste Antene – pentru informarea și protejarea elevilor, respectiv a cadrelor didactice, din perspectiva siguranței și sănătății muncii.
De asemenea, este necesară informarea individuală a elevilor și părinților/reprezentanților legali cu privire la riscul de sănătate la care se expun în incinta Liceului, precum și măsurarea, monitorizarea și afișarea constantă a valorilor de expunere electromagnetică înregistrate în incinta Liceului”, a mai adăugat avocatul.
Dreptul la despăgubiri
Avocatul a arătat și că elevii au dreptul la compensarea prejudiciului nepatrimonial cauzat de expunerea fără acordul lor (sau, după caz, al reprezentanților legali) la câmpul apropiat al Antenelor.
„Survenirea sau recurența unor afecțiuni cerebrale în rândul elevilor/foștilor elevi ai Liceului, de o manieră care să releve semnificație statistică sau raport cauzal, inclusiv în scenariul evoluției datelor științifice disponibile în viitor, va confirma dreptul acestora la daune morale și va agrava răspunderea solidară a tuturor celor responsabili de situația creată”, a mai spus avocatul.
Acesta și-a arătat disponibilitatea, pro bono, de a identifica soluții juridice ce pot fi luate spre restabilirea legalității. De asemenea, el cere factorilor decizionali să trateze cu maximă seriozitate problema sesizată.
Conducerea Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” urmează să formuleze un punct de vedere cu privire la această situație.
Citiți principiile noastre de moderare aici!