La Maternitatea Oradea, opt medici aveau contract de muncă determinat, pentru efectuarea de gărzi. Recent, la patru dintre aceştia nu li s-a mai prelungit contractul pentru gărzi, dar li s-a interzis accesul la Maternitatea Oradea chiar şi pentru activitatea didactică.
Celorlalţi patru însă, dintre care unul ar fi ginerele unui medic din conducerea spitalului, iar un altul ar fi coleg de secţie cu un fost medic din conducerea Maternităţii li s-au prelungit contractele. Cu o excepţie şi aici. Unul dintre cei patru cu contractele prelungite, dr. Brezovski jr., a plecat în Anglia, iar în locul lui primul pe listă care ar fi urmat, dr. Alin Bodog, nu ar fi primit acceptul conducerii Maternităţii pentru a face gărzi în unitate. Şi asta chiar dacă Ministerul Sănătăţii a anunţat recent posturile vacante din spitale, inclusiv la Maternitatea Oradea, unde ar mai fi nevoie de doctori.
Pe sfârşit?
În urma acestor fapte, 13 cadre medicale didactice au sesizat Comisia de Etică a Universităţii, care urmează să desfăşoare în acest sens o anchetă.
Mandatul de manager al inginerului Grebenişan la Maternitatea Oradea pare a fi oricum pe sfârşite, spun şi unii oficiali, mai ales acum, după includerea acestei unităţi în cadrul Spitalului Judeţean.
O.Ş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!