La Muzeul Oraşului Oradea – Complex Cultural a fost vernisată expoziția permanentă cu titlul „Evoluția orașului Oradea în regimul comunist (1945-1989)”. Expoziţia colecţionarului orădean Nicolae Meseşan face parte din proiectul „Continuitatea ideii de unitate națională după al Doilea Război Mondial”, proiect finanțat de către Direcția de Dezvoltare și Implementare Proiecte din cadrul Consiliului Județean Bihor. „Este o expoziţie permanentă dedicată oraşului Oradea în perioada comunistă. Mulţumim domnului Nicolae Meseşan că ceea ce a reuşit să colecţioneze a dorit să doneze Muzeului Oraşului Oradea”, a spus Angela Lupşea, directorul muzeului.
Nicolae Meseşan a venit în 1964 în Oradea din satul Sălăjeni, tânăr absolvent al Şcolii de meserii, ca lăcătuş mecanic. A început să lucreze pe platforma industrială de pe şoseaua Borşului, la început ca mecanic pe betonieră de mare capacitate. A mixat mii de tone de beton pentru fundaţiile fabricilor din Rogerius şi pentru instituţiile şi blocurile care s-au construit în acea perioadă.
A fost apoi fotoreporter al cotidianului Crişana, calitate în care a participat şi la fotografierea multor obiective, având şansa de a face parte din echipa de fotoreporteri la patru vizite ale şefului statului, Nicolae Ceauşescu. Erau reguli stricte, spune Nicolae Meseşan. Totul se fotografia din mers, din maşină. Dacă făceai fotografii de calitate rămâneai în echipă, altfel erai eliminat.
Ca şi picanterii din acele vremuri, colecţionarul aminteşte de incidentul când l-a răsturnat fără să vrea, la Fabrica de Confecţii din Oradea, pe ministrul Ştefan Andrei – care l-a susţinut apoi pentru a nu fi dat afară din cauza gafei făcute, sau de momentul când la vizita de la Înfrăţirea a ratat urcarea în maşina fotoreporterilor şi a intrat în coloana oficială cu maşina proprie, fiind percheziţionat şi luat pe sus de securişti, dar salvat de un om de partid pe principiul: „partidul conduce ţara, nu securitatea”. S-a gândit chiar să scrie o carte cu toate aceste întâmplări, pe care să o intituleze: „Amintiri din trecut pentru nostalgicii de astăzi”. A fost şi tehnician criminalist la Parchetul Bihor unde a făcut fotografii la crime, autopsii şi corpuri delicte.
De Cartea Recordurilor
Din colecţia donată Muzeului Oraşului Oradea fac parte bibelouri, radiouri şi televizoare din epocă, socotitoare, stilouri cu toc, medalii, uniforme şcolare, manuale, cărţile lui Lenin, bani din perioada comunistă, timbre, păpuşi, jucării dar şi o condică de sugestii şi reclamaţii sau revista „Pentru Patrie”. Oradea ar putea să intre şi în Cartea Recordurilor datorită unei cărţi din colecţia domnului Meseşan, carte de mărimea 4×5 cm, grosimea de un centimetru, cu 225 de pagini şi care conţine Directivele Congresului al IX-lea al Partidului Comunist Român, din 1966.
De aranjarea expoziţiei s-a ocupat istoricul şi muzeograful Augustin Ţărău care precizează că Nicolae Meseşan a avut de anul trecut ideea de a realiza o expoziţie dedicată acestei epoci. Jumătate din Centenarul pe care îl sărbătorim acum l-am trăit sub comunism, motiv pentru care, iniţiativa acestuia s-a pliat peste proiectul de expoziţie permanentă iniţiat de muzeu, respectiv secţia dedicată oraşului Oradea. S-a încercat în acest spaţiu să se surprindă principalele procese parcurse în cei 45 de ani de comunism, respectiv colectivizarea, industrializarea, urbanizarea, precum şi capitole dedicate sănătăţii, educaţiei şi culturii. Nu lipsesc nici fotografiile din vizitele de lucru, o trăsătură specifică regimului comunist, deoarece conducătorul ţării era interesat să urmărească îndeaproape evoluţia economică a fiecărui judeţ şi totodată, pe linie propagandistică, să intre în conştiinţa publicului larg.
Expoziţia se încheie cu momentul 1989, când se produce răsturnarea de regim. „Ţin să îi mulţumesc domnului Meseşan pentru bunăvoinţa de a-şi pune la dispoziţia noastră întreaga lui colecţie, colegei mele Cristina Puşcaş, cea care a venit anul trecut cu ideea organizării unei campanii de donaţii – ocazie cu care mulţi dintre cetăţeni oraşului nostru ne-au donat diverse obiecte care au aparţinut epocii comuniste, şi nu în ultimul rând conducerii muzeului, care ne-a pus la dispoziţie acest spaţiu”, a adăugat Augustin Ţărău.
Lecţie de istorie
Prof.univ.dr. Viorel Faur a atras atenţia la vernisaul expoziţiei că suntem martorii unui eveniment interesant, care face contactul dintre trecut şi prezent, deoarece mulţi din sală au trăit în anii comunismului şi cunosc din interior societatea respecivă şi au păreri personale îndreptăţite.
Ca istoric, constată că în 1945, şi de atunci câţiva ani la rând, se vorbea numai despre trecutul nostru de dinainte de 45, aşa zisul trecut burghezo-moşieresc, şi se vorbea numai la modul negativ. Se considera că tot ceea ce au creat cei de dinainte de 45 este criticabil, antisocial şi împotriva clasei muncitoare, şi că trebuie construită o altă lume bazată pe egalitate. „Acum, după 90, toţi privesc spre trecutul comunist cu ură şi toţi îl blamează. Dar câtă dreptate ai să blamezi ceva ce nu cunoşti? Cum de te laşi manipulat şi nu te informezi cu lucrurile elementare? Cum să vorbeşti de trecutul comunist al României şi să spui că poporul acesta, care mai e în picioare, n-a făcut nimic în ţara lui, n-a construit nimic? Cum să nu vezi că oraşul acesta e alcătuit din două componente: una cvasimedievală modernă – de care facem caz în toate fotografiile şi doar pe aceasta o punem în relief, şi cea nouă, care e construită de poporul acesta în anii grei? Nu aduc elogiu anilor, ci poporului, pentru că acest popor a ridicat tot. Aici este esenţa problemei. Trebuie să avem tăria să arătăm ceea ce a fost bun din trecut. Ce facem? Facem o sincopă în istorie? Tăiem cu foarfeca 50 de ani? A fost o industrie formidabilă în acest judeţ. A dispărut de pe hartă. Este eroare fundamentală a epocii democraţiei noastre. N-am ştiut să ne conservăm ceea ce am avut, şi am distrus cu sânge rece şi iresponsabilitate. Acest material documentar din expoziţie este util pentru ştiinţă, pentru cei care vin după noi”, a punctat istoricul.
Martor viu
Un martor al acestei expoziţii este prof. Mircea Bradu. Prezent la vernisaj, acesta îşi aminteşte că atunci când a ajuns la şcoală în clasa I la Liceul „Emanuil Gojdu” ştia un sigur lucru: nu avea averi, trebuia să înveţe, şi după cum se va dezvolta, de asta va depinde şi cum se va dezvolta ţara. Avea un sentiment de patriotism atât de puternic încât putea renunţa la multe lucruri.
Îşi aminteşte că a fost coleg de bancă cu Teodor Maghiar, fostul rector al Universităţii Oradea. „Eu veneam la şcoală cu o felie de pâine unsă cu magiun, el venea de acasă cu un măr foare mare. Fiecare le tăiam în două şi ni le împărţeam. Asta era mâncarea noastră de dimineaţă. Atunci învăţam în şcoală să muncim, şi asta era un dat pe care ar trebui să îl aducem aminte din când în când profesorilor noştri. Nu se poate să existe o ţară fără educaţie! Ca să ai un muncitor pe care să îl pui la o maşină, el trebuia să se instruiască. Acum aud că avem aproape 400.000 de elevi care sunt în afara şcolii. Este o cifră incredibilă! În momentele de dezvoltare ale industriei am cunoscut directori de întreprinderi care erau capabili să se ia la trântă cu tehnica occidentală. Îmi amintesc de exemplu de Oros (directoul Fabricii de Mobila”Alfa” din Oradea – n.r.) care făcuse pentru regina Angliei un birou senzaţional despre care nimeni nu mai vorbeşte. Ştefănoiu făcuse din fabrica de alumină cea mai importantă instituţie în domeniu. Era plin de invenţii. Dar cu timpul am început să nu mai ştim să economisim lucrurile, am început să risipim. Aveam pe vremuri un spor de dezvoltare de 17% . Numai Japonia avea mai mare. Noi ne mândrim acum că avem 5,4%. Nu se mai poate concura, sigur, nu mai e acelaşi ritm. Dar nici nu mai avem industria de atunci”, spune Mircea Bradu.
De momentul revoluţiei îşi aminteşte că l-a trăit din plin. „Oradea era un oraş educat, un oraş în care existau caractere, cu oameni aşezaţi şi care la momentul revoluţiei a avut un ajutor foarte mare prin prezenţa generalului Şchiopu. Când am intrat în Primărie am văzut dezastrul. Toate birourile erau deschise, hârtiile aruncate pe jos, şi mă gândeam câte documente se vor pierde. Covoarele erau aruncate pe geam… Când am fost trimis să vorbesc oamenilor de la balcon m-am întrebat: ce să le spun? Şi mi-am amintit un lucru important: noi nu aveam ideea religiei. Asta a fost una dintre greşelile lui Ceauşescu, că nu a mizat pe credinţa poporului român. Lângă mine era preotul Megheşan, şi i-am spus: părinte, spune o rugăciune. Şi a spus Tatăl Nostru. A fost ceva extraordinar.
Apoi a venit şi momentul când au început să se vândă fabricile. Culmea este că toţi cei care le-au cumpărat şi le-au distrus trăiesc. Şi atunci mă întreb, dacă se ştie cine le-au distrus, de ce nu sunt anchetaţi? Istoria îi reţine!”, se întreabă retoric Mircea Bradu.
Din pasiune
Nicolae Meseşan mărturiseşte că această colecţie s-a născut datorită pasiunii sale încă din copilărie pentru fotografie şi pentru colecţionarea obiectelor româneşti din perioada respectivă. A ezitat să realizeze expoziţia, dar l-au convins o serie de oameni de cultură şi istorici ai oraşului Oradea care l-au încurajat, motivând că istoria trebuie transmisă generaţiilor viitoare aşa cum a fost ea, cu bune şi cu rele.
O parte din obiectele din expoziţie sunt din colecţia lui Nicolae Meseşan, o parte sunt din donaţii ale publicului. Pentru realizarea ei, Nicolae Meseşan a depus un proiect la Consiliul Judeţean pentru sprijin financiar necesar amenajării. Suma cerută a fost de 15.000 de lei, din care a primit 6.000 de lei. A fost sprijinit de mai mulţi prieteni cu suma de 2.000 de lei, restul sumei fiind acoperite cu bani primiţi de la soţia sa, care îi înţelege pasiunea şi îl susţine.
Momentele artistice din cadrul vernisajului au fost susținute de către conf.univ.dr. Oana Lianu, care a interpretat piese din repertoriul romînesc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!