Opera Națională Română Iași anunță cel mai grandios eveniment al scenelor lirice românești – Gala Premiilor Operelor Naționale. Gala premiilor Operelor Naţionale este un eveniment cultural de excepție ce va fi preluat și transmis în direct de TVR 1, TVR HD și Radio România Cultural.
În cadrul manifestării vor fi acordate premii la 14 categorii de nominalizări precum: cel mai bun spectacol, cel mai bun regizor, cel mai bun dirijor, cel mai bun solist, cea mai bună solistă, cel mai bun solist de balet, cea mai bună solistă de balet, cel mai bun spectacol din creația românească, premiul pentru concepția decorului, premiul pentru concepția costumelor, premiul pentru debut, cel mai bun spectacol pentru copii, cel mai bun coregraf, cel mai bun musical.
Designerul vestimentar Amalia Judea este nominalizată pentru costumele capodoperei Silvia de Emmerich Kalman pusă în scenă la Opera Naţională Română din Timişoara.
Regia este semnată de Gyorgy Korcsmaros, care a semnat şi regia piesei de mare succes pusă în scenă la Oradea, „Scripcarul pe acoperiş”, piesă la care regizorul maghiar a lucrat împreună cu Amalia Judea. Gyorgy Korcsmaros este nominalizat de această dată la cel mai bun spectacol: „Silvia”.
„Am încercat să îmbrac actorii în aşa fel încât cromatica mea să se potrivească picturilor lui Chagal din scenă”, spunea scenograful Amalia Judea, care ne-a spus că este onorată că a fost nominalizată. Anul trecut, Doina Levintza a obţinut acest premiu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!