Ca urmare a abaterilor constatate la început de săptămână, au fost aplicate 145 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 31.992 lei. Totodată, nouă permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost reţinute două certificate de înmatriculare, au fost constatate două infracţiuni şi 11 tamponări. 37 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 17 sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 11 pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule cu defecţiuni tehnice, au fost sancţionaţi 14 pietoni care au traversat neregulamentar, două depăşiri neregulamentare, iar 64 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere. Astfel, luni, la ora 18:26, pe D.N. 1, în localitatea bihoreană Tileagd a fost depistat în trafic un orădean de 35 de ani, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 102 km/h. În aceeaşi după-amiază, la ora 17:15, pe B-dul Decebal din Municipiul Oradea a fost depistat în trafic un tânăr orădean de 20 de ani, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.
Recomandări preventive
Poliţiştii rutieri recomandă conducătorilor auto ca înainte de a porni la drum să se intereseze cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgă şi situaţia meteorologică existentă şi să circule doar cu autovehiculele echipate cu pneuri corespunzătoare sezonului rece! De asemenea, este necesar să-şi asigure o bună vizibilitate din autovehicul, prin curăţarea parbrizului, lunetei şi geamurilor laterale, să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculele dinainte, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, să nu frâneze sau să vireze brusc şi să utilizeze, cu precădere, frâna de motor.
„Atragem, totodată, atenţia că vântul puternic poate influenţa mersul autovehiculelor, fiind foarte posibile schimbările bruşte de traiectorie, mai ales la trecerea pe lângă autovehiculele de dimensiuni mari sau la ieşirea din localităţi şi zone împădurite. Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!” spune subcomisar Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!