Cei doi co-preşedinţi ai ACL Bihor, Gavrilă Ghilea şi Cornel Popa îl acuză pe inspector-şef al ITRSV, Dacian Iova, că ar face presiuni pentru ca oamenii să voteze PSD. „Subliniez această presiune fantastică făcută de ITRSV, de toate deconcentratele, în fiecare zonă a judeţului. Este o presiune fără margini pusă de PSD asupra cetăţenilor. Nu m-ar deranja dacă ar fi pusă asupra primarilor lor, dar pun o presiune nemaiîntâlnită în ultimii ani. Foarte mulţi nu au ieşit la vot tocmai pentru că s-au scârbit de această presiune pusă de PSD”, a declarat Popa duminică seara, după difuzarea exit-poll-urilor de la ora 21.
Gavrilă Ghilea l-a indicat pe şeful ITRSV: „Este acest Dacian Iova, acest voiajor călător, care nu vrea să se liniştească. Va trebui să vedem ce avem de făcut, pentru că se duce prin toate zonele şi-i ameninţă pe pădurari, pe oameni, pe cine apucă. Când a fost perioada de traseism politic mergea să-i convingă să treacă la PSD, acum merge să-i ameninţe să voteze”, a declarat Ghilea.
Probleme la Gepiu
Bihor a afirmat că la Gepiu primarul a pus presiune asupra votanţilor. „Au fost probleme grave în desfăşurarea votului: la Gepiu, unde primarul, viceprimarul şi cu soţia au stat în hol, la intrarea în secţia de votare. Nu a vrut să părăsească locul de votare până nu a fost ameninţat că se va suna la 112. Şi la Uileac s-au întâmplat lucruri urâte. De asemenea, au fost preşedinţi şi vicepreşedinţi (ai secţiilor de votare – n.r.) cu funcţii de partid (în PSD – n.r.). Dacă se va dovedi că este adevărat ce ni s-a transmis din teritoriu, vom face plângere penală. O dată trebuie să se termine cu aceste nereguli şi jocuri incorecte”, a declarat senatorul Ghilea. La rândul lui, Popa a deplâns faptul că „fără să ţină seama de niciun fel de mecanism democratic, de cutume, ne-au schimbat preşedinţii, vicepreşedinţii (din secţiile de votare – n.r.)”.
Liderul PNL crede că, împreună cu colegii lui, are de lucru în următoarele două săptămâni „pentru a surmonta micul decalaj” dintre Ponta şi Iohannis. „Sunt convins că toţi colegii noştri s-au uitat cu ochii largi deschişi la acest scor pentru a vedea ce avem de făcut. Sunt convins că încă din seara asta putem spera la ceea ce speră toţi românii: să avem un preşedinte normal, care să se se apuce de treabă în România, să facă lucrul foarte bine, aşa cum a promis. Care să nu se ocupe de dezinformări şi propagandă de alt fel decât a promova interesul României în lume. Am avut această şansă în 89. Sunt convins că acum avem din nou această şansă”, s-a exprimat şeful CJ Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!