Joi, 7 februarie a.c., în jurul orei 00.05, la intersecţia străzii Robert Owen cu strada Traian Lalescu din Municipiul Oradea, orădeanul P.I.C., de 23 de ani, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Judeţul Bihor, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism de poliţie aflat în patrulare. Astfel, în momentul efectuării unui viraj spre stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei, autoturismul condus de P.I.C. a acroşat un autoturism parcat regulamentar pe strada Lacu Roşu, iar apoi şi-a continuat deplasarea pe Bulevardul Ştefan cel Mare. Echipajul de poliţie a pornit în urmărirea acestuia folosind semnalele acustice şi luminoase, însă conducătorul autoturismului, P.I.C., nu a oprit la semnalele regulamentare ale poliţiştilor.
Distrugător la volan
Astfel, la intersecţiea cu strada Berzei, a virat spre dreapta, a lovit scuarul şi indicatoarele rutiere aflate pe acesta şi şi-a continuat deplasarea pe strada Olimpiadei, unde a pierdut controlul asupra direcţiei şi a intrat în coliziune cu un copac de pe partea dreaptă a direcţiei sale de deplasare. În urma accidentului rutier, orădeanul B.C.(24 ani), pasager în autoturism, a suferit leziuni uşoare. În urma testării conducătorul auto cu aparatul etilotest, s-a constat că acesta prezenta o concentraţie alcoolică de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Echipajul de poliţie nu a fost implicat în evenimentul rutier, iar cercetările în cauză continuă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!