„Oferta de transport feroviar de pasageri a fost adaptată la cerinţele pieţei de călători atât prin optimizarea orariilor şi a capacităţii de transport cât şi prin asigurarea condiţiilor minime pe categorii de trenuri, utilizându-se eficient resursele disponibile. Zilnic se vor afla în circulaţie 1.378 de trenuri, cu 60 de trenuri mai mult decât în planul de mers 2011-2012”, se spune în comunicatul CFR Călători.
Pentru asigurarea mobilităţii şi pentru desfăşurarea unui transport de pasageri competitiv, e necesară realizarea unei rețele de transport complet integrate, care să pună în legătură diferitele moduri de transport. În acest sens, o soluţie pe termen lung este introducerea acestui sistem de mers de tren cadențat, care să asigure legături frecvente între marile oraşe ale ţării şi capitalele de judeţ.
În traficul internațional s-au introdus două noi trenuri cu destinația Budapesta, de la București Nord și de la Sighetu Marmaţiei.
Prin încheierea unui Contract de Colaborare între operatorul naţional feroviar de pasageri din România – CFR Călători şi MAV Trakcio – operatorul feroviar de tracţiune din Ungaria, traficului feroviar cu Ungaria va fi fluidizat prin reducerea timpilor de parcurs a trenurilor internaţionale, utilizând o singură locomotivă între Bucureşti şi Budapesta.
În Bihor
În ceea ce priveşte trenurile care trec prin Staţia CFR Oradea sunt câteva modificări importante. Exemplificăm doar o modificare. Trenul InterRegio 1742 Satu Mare – Bucureşti care avea plecarea din Oradea la ora 18:31, acum pleacă la ora 20.21. Perechea lui – InterR 1741, Bucureşti Nord – Satu Mare, care sosea în Oradea la ora 06:57, ajunge la ora 07:08.
CFR Călători va menţine ofertele comerciale existente, prin care acordă reduceri la transportul feroviar atât în traficul intern cât şi în cel (Minigrup 2-5, biletul dus-întors, cartea VSD, biletul de weekend, procurarea cu anticipaţie a biletelor de tren, abonamente, facilităţi copii, reduceri la cumpărarea online, reduceri la cumpărara cu anticipație, cardul TrenPlus etc.). Distribuția de bilete se va asigura prin canalele existente: on-line, staţii şi agenţii, automate de vânzare.
Broşura „Mersul Trenurilor de Călători 2012-2013” poate fi achiziţionată din principalele staţii şi agenţii CFR din Bucureşti şi din ţară la pretul de 13 lei. Deoarece conţinutul poate fi updatat, rugăm călătorii să solicite informaţii cu privire la mersul trenurilor de la staţiile şi agenţiile CFR sau să acceseze site-ul: www.cfrcalatori.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!