Sambata dimineata a inceput traditionala vanatoare de la Balc, domeniul omului de afaceri Ion Tiriac. Organizatorii vanatorii de la Balc au reusit sa pastreze secrete detaliile evenimentului, unul din cele mai mediatizate din luna ianuarie. Numele oamenilor de afaceri care sunt prezenti la eveniment nu se cunoaste, majoritatea preferand sa aterizeze la Debrecen sau Budapesta, in detrimentul Aeroportului Oradea. Printre ei s-au numarat in anii precedenti omul de afaceri Elan Schwartzenberg, printul Dimitrie Sturdza, Wolfgang Porsche (detinatorul companiei cu acelasi nume) sau Franz Rauch (care detine cea mai mare companie de sucuri naturale din Europa).
Vineri dupa-amiaza un charter de la Bucuresti a sosit la Aeroportul Oradea si a adus 4 barbati, dotati cu valize in care, cel mai probabil, se aflau armele lor de vanatoare. Vanatoarea a inceput sambata dimineata, oaspetii urmand sa iasa, atat sambata cat si duminica, de cate doua ori pentru a vana mistretii.
Oaspetii vor avea parte de surprize in fiecare seara, omul de afaceri Ion Tiriac invitand de fiecare data nume importante ale muzicii autohtone. In 2012 oaspetii s-au putut delecta la cina pe ritmurile Andreei Banica si a Corinei. Anul acesta numele invitatilor care alcatuiesc programul artistic este necunoscut.
Tot anul trecut Vanatoarea de la Balc a debutat cu un protest al organizatiei Vier Pfoten. Acestia au jucat tenis in fata domeniului si au afisat un banner “Stop Killing. Play Tennis”. Acest lucru nu a tulburat evenimentul, care a stabilit un nou record in privinta mistretilor impuscati: 254. 194 au fost rapusi inca din prima zi a vanatorii. In 2011 numarul mistretilor impuscati a fost de 207.
Dupa ce carnea mistretilor va fi verificata, ca in fiecare an, de DSVSA Bihor, aceasta va fi donata azilelor de batrani si caselor de copii. Vanatoarea de la Balc va lua sfarsit duminica, 13 ianuarie, plecarea vanatorilor spre casa fiind programata spre seara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!