Marcel Boloş: La plecarea din Primărie am lăsat un portofoliu de proiecte măricel ca valoare, 77 proiecte în valoare de peste 187 milioane de euro, dacă nu mă înşel.La vremea aceea, în atragerea finanţărilor, era regula „primul venit, primul servit”. Dacă am fi stat prea mult pe maturizarea documentaţiei tehnico-economice ajungeam să pierdem bani. Era important, deci, să ai contractul de finanţare. Dacă l-ai avut, ai avut şi siguranţa banilor, cu condiţia să respecţi durata de implementare. A nu se înţelege că documentaţiile tehnice nu au fost elaborate, dar poate nu au fost duse la nivel de detaliu.
Toate acestea au făcut ca în 2013 să se lucreze la actualizarea documentaţiilor tehnico-economice. Aşa se explică aparenta „bătaie a pasului pe loc”. Sper din tot sufletul să se fi găsit soluţiile cele mai fezabile fiindcă, într-adevăr, nivelul absorbţiei nu ştiu dacă se apropie, acum de 20%.
Aşadar, 2013 a fost un an de gâtuială în absorbţia de fonduri, dar 2014 şi 2015 trebuie să fie anii implementării proiectelor. Nu vreau să mă gândesc ce ar putea păţi o administraţie locală dacă pierde pariul cu fondurile structurale. Populaţia oraşului nu are de unde susţine aceste investiţii şi nici nu găsim pe nimeni să dea banii gratuit unui municipiu. S-au perindat atâţia oameni politici din toate guvernările dopă 1989 şi nimeni nu a reuşit să rezolve problemele de fond.
Mai e un aspect important: consolidarea resursei umane utilizată la implementarea proiectelor. Oficialii de la Comisia Europeană nu neapărat ne-au întrebat stadiul proiectelor ci dacă avem cu cine le face. Accentul s-a pus mereu pe consolidarea capacităţii administrative: oameni bine plătiţi şi bine pregătiţi ca să poată implementa proiectele, altfel pariul e ca pierdut. Fără aceste proiecte, Oradea va rămâne la nivelul Satu Mare sau Zalău, aruncată în anonimat.
O scurtă evaluare a celor mai importante proiecte şi a efectelor lor?
M.B.: Introducerea de utilităţi în Parcul Industrial este primul mare proiect cu efecte directe. Municipalitatea trebuie să fie foarte atentă la selectarea investitorilor. Aici se scrie istoria investitorilor în Oradea. Am susţinut mereu că trebuie să arătăm foarte mare atenţie pentru că tentaţia de moment a investitorilor în lohn industrial va fi periculoasă peste ani de zile. Sunt de principiul să avansăm mai lent şi cu mai multă chibzuinţă, ca să se poată aduce investitori care generează valoare adăugată. Investitori în IT sau industrial auto au particularitatea salariilor bune pentru oameni. În lohnul industrial, salariile se apropie foarte mult de minimul pe economie iar oamenii vor trăi şi se vor dezvolta greu din bănuţii aceia. Fără să fiu critic, cred că regula de bază a acestui proiect, că de el e vorba, este aducerea acelor investitori care aduc valoare adăugată mare. Că ne referim la industria cosmetică, auto, farmaceutică, electronică – oricare este bună atâta vreme cât nu e lohn industrial. Din lohn-ul industrial pierdem nu doar bani, prin salariile mici, ci şi forţa de muncă pierde ocazia de a se specializa. După discuţiile cu foştii colegi de la Universitate, vreau să remarc că s-a revigorat învăţământul tehnic. Cu creşterea parcului industrial au început să aibă căutare disciplinele tehnice. E un lucru foarte bun extinderea recentă a celui de-al doilea parc industrial. Oradea nu are altă şansă de a ieşi din anonimatul economic în afară de dezvoltarea parcurilor industriale.
Trebuie pregătită documentaţia pentru preluarea terenului de la CET-ul II. Acesta ar putea fi al doilea motor de dezvoltare, dacă ne luăm în ordinea puterii de dezvoltare. Are un amplasament mult mai bun, chiar dacă trebuie făcută decontaminarea terenului.
Proiectul ştrandului municipal nu trebuie abandonat. Când am lucrat noi la ştrand, lipsea instalaţia de recirculare a apei, care trebuia îngropată sub bazinul central. La vremea aceea nu exista proiectant specializat pe proiectarea de astfel de instalaţii. Este ca o fabrică o astfel de instalaţie, care trebuia adăugată la proiect ca să îl facă rentabil din punct de vedere economic. Avem reursa apei geotermale, trebuie să o exploatăm cu proiectul ştrandului municipal.
Patrimoniul istoric este o a treia direcţie importantă. Vorbesc de Piaţa Unirii, epicentrul proiectelor. La vremea aceea, comisia care a dezbătut a căutat o soluţie care se armonizează cu arhitectura clădirilor din jur. Am înţeles că noul proiect este ceva mai futurist. Nu ştiu, nu cunosc detaliile. Sper să nu fie futurist de tip kitsc ca să nu compromitem ce are mai de valoare oraşul nostru ca patrimoniu istoric.
Pasajele de pe DN76 şi 79 sunt o investiţie foarte bună, e de felicitat primarul Bolojan că s-a bătut foarte mult ca să rezolve problema ambuteiajelor de pe centură. La fel şi celelalte pasaje peste centură. E o problemă pe care foarte multe muncipii şi-ar dori-o rezolvată. Alte municipii ca Bistriţa, Satu Mare, Baia Mare n-au centuri ocolitoare. Zalăul, să nu mai vorbim, trece centura prin mijlocul oraşului. Din acest punct de vedere, Oradea a făcut paşi însemnaţi.
Şi CET-ul?
M.B.: Oradea are şansa finanţării proiectului CET pe POR. Ştiu că a fost un scandal imens: din punct de vedere al eficienţei şi rentabilităţii ştiu că este discutabil. La vremea respectivă s-a încercat găsirea celei mai bune soluţii pentru necesarul de căldură al Oradiei şi conformarea cu normele de mediu europene e obligatorie, că vrem, că nu vrem. Din punctul de vedere al costului termiei, „nenorocirea” este că guvernul a hotărât să renunţe la certificatele verzi. Asta va avea impact pe economia naţională. La vremea scrierii sale, proiectul avea o rentabilitate ridicată şi datorită acestei subvenţii. Proiectele reabilitărilor de magistrale trebuie continuate, ca să scădem pierderile. Acum avem pierderea pe reţele, preţul incontrolabil al gazelor naturale şi subvenţia pentru energia electrică suspendat (ca factori de creştere a preţului gcaloriei produse pe gaz, n.r.). Din trei necunoscute, măcar una ar trebui să o putem controla.
Cum priveşte finanţatorul nevoia refacerii proiectelor de execuţie pe ultima sută de metri, în vreme ce administraţiile ar trebui să lucreze la implementare?
M.B.: Când am fost secretar de stat am dat Instrucţiunea 91. Cred că a ajutat foarte multe administraţii locale să îşi revizuiască proiectele tehnice de execuţie. Noi, ca ţară, nu am avut cultura elaborării proiectelor tehnico-economice. Îmi amintesc că făceam proiecte tehnico-economice şi nici nu se compară calitatea proiectelor făcute atunci cu calitatea cerută pentru fondurile structurale. Regula, în fondurile structurale, este că înscrisul de pe hârtie trebuie şi implementat. Dacă faci altfel, faci pe banii tăi, şi asta înseamnă creşterea costurilor proprii. Revizuirea PT-urilor duce, de regulă, spre soluţii tehnice mai bune. E preferabilă alternativei: autorităţile locale să cheltuie în plus, să avem proiecte blocate sau să implementăm proiecte mutilate, gen: am făcut şcoala dar am uitat faianţa din toaletă, de exemplu. Oricum, Oradea nu este un caz singular, în ţară, e fenomen de masă. Finanţatorii spun aşa: dacă la PT-ul (proiect tehnic n.r.) aprobat aveţi note de comandă suplimentară, le suportaţi din banii voştri. Atunci trebuie găsită soluţia înainte ca proiectul să ajungă la finanţator. Sigur că există o doză de risc pentru că schimbarea regulilor în timpul jocului poate naşte semne de întrebare.
Ce trebuie să înţeleagă politicienii: termenul de 31 decembrie 2015 nu îl poate amâna niciun guvern. Cine înţelege asta şi îşi implementează proiectele rămâne cu rezultatele, cine face filosofii şi crede în soluţii magice pentru proiecte va rămâne cu filosofia şi fără bani.
Care este importanţa reală a dezbaterilor publice în proiectele care ating populaţia? Cunoaşteţi că la Oradea, bună parte din acestea sunt exerciţii obligatorii aparent fără efecte.
M.B.: Din experienţa pe care o am, dezbaterile publice sunt vitale în finanţarea proiectelor. Un exempu simplu: autostrada Dumbrava – Deva, care e proiect major. Pe lotul 2,3 şi 4, era un Sit Natura 2000 pentru o specie protejată de urs. Autostrada traversa chiar mijlocul sitului şi soluţia propusă era realizarea unui debleu: să crape muntele, să sape pentru a coborî la nivelul şoselei. Dezbaterile s-au purtat cu ONG-urile pe mediu care nu voiau să accepte acest debleu şi voiau tunel – soluţie, evident, mai scumpă. A trebuit să facem tunel prin munte, ca să ferim urşii. La nivelul Comisiei funcţionează mai multe comisii, între care şi una de mediu, de care n-ar fi trecut dacă situl ar fi fost afectat. Nu e singurul exemplu: pe Călăraşi – Brăila am avut o problemă interesantă cu sturionii. Pasajul prevăzut pe fundul Dunării creştea nivelul apei dar şi debitul. Viteza apei ar fi împiedicat migraţia sturionilor în amonte şi ar fi ameninţat specia. A trebuit să oprim lucrarea şi să gândim altă soluţie. Iată un secret: de multe ori, ultimul cuvânt în dezbaterile publice nu îl are autoritatea naţională de protecţia mediului, ci ONG-urile. Şi, dacă dezbaterea publică este un eşec, contează la ce nivel ajunge informaţia. De regulă, pot spune că CE (Comisia Europeană, n.r.) e mult mai informată decât credem noi. Ei citesc mass media şi sesizările care merg acolo. Depinde până la ce nivel ajunge nemulţumirea.
Ce anume se va putea finanţa în exerciţiul financiar 2014 – 2020? Vedeţi „urgenţe” bihorene care se încadrează?
M.B.: Viitoarea perioadă de programare trebuie abordată de Oradea din două puncte de vedere: care sunt direcţiile pe care se pot continua proiectele începute şi pe ce anume pune accentul finanţatorul. Prima şi cea mai de perspectivă linie este cea a eficienţei energetice – reabilitarea termică. Ce s-a început cu reabilitarea termică a blocurilor ar trebui continuat pentru că aici se vor aloca fonduri importante. Nu trebuie omis că se pot reabilita şi imobile ale instituţiilor publice, spitalele cu clădiri energofage sau şcolile. Pe lângă aceasta se continuă cu reabilitarea de drumuri. Spre exemplu, dacă în Oradea mai sunt drumuri de pământ prin Velenţa sau Oncea, ar trebui inventariate şi gândită realizarea infrastructurii de utilităţi şi asfaltarea.
Se va merge pe continuarea reţelelor de utilităţi pentru structurile de afaceri iar la Oradea trebuie continuat cu SF-urile pentru parcul de la tancodrom. Reabilitarea clărilor de patrimoniu este o direcţie în viitoarea perioadă de finanţare. Nu îmi dau seama, încă, cum se va rezolva problema proprietăţii. Se va merge în continuare pe partea de turism balnear, de genul proiectului din ştrandul municipal.
Pasajul subteran de sub megagiraţie se poate încadra pentru finanţare?
M.B.: Din punctul de vedere al cheltuielilor eligibile, se încadrează. Problema trebuie privită pragmatic, cred eu. Contează prioritizarea investiţiilor. Drumuri de pământ şi cu apă de la fântână la periferia oraşului, în secolul nostru sunt elemente de primitivism. Dacă pasajul subteran rezolvă o problemă crucială a oraşului, poate fi abordat în mai multe etape de finanţare.
În 2013 am asistat la o încleştare de forţe în Bihor, cand ringul metropolitan al primarului Bolojan a pierdut în faţa alianţei DJ-urilor cu scop turistic, susţinută de preşedintele Popa. Care-i soluţia pentru Bihor, turismul sau dezvoltarea industrială? Ce şanse sunt pentru finanţarea centurii metropolitane?
M.B: În momentul în care s-a început dezbaterea publică pe proiecte strategice trebuia gândit unul care să acopere întreaga regiune. Nu mai merge să prezinţi o bucată dintr-un puzzle. Alianţa dintre consiliile judeţene va prima în faţa finanţatorului. Nu o să creadă finanţatorul că un municipiu deţine cheia dezvoltării în mână. Este, oricum, o premieră naţională ca preşedinţii de CJ dintr-o regiune să se înţeleagă pe un proiect. Poate le-a făcut un bine, şi tocmai demersul primarului Bolojan a avut ca rezultat coalizarea.
Proiectul primarului Bolojan, centura metropolitană, e o idee de păstrat. Este realizabil în mai multe etape.
Proiectul pe care îl promovează ne leagă de autostradă, asta este cireaşa de pe tort. Cred că îndeplineşte condiţiile pentru includere în masterplan dar nu cred că se va putea face dintr-o dată. E ca şi cum ai vrea să înghiţi o balenă, din punct de vedere financiar. Dacă se va evalua comparativ, o autostradă cu această centură, autostrada va câştiga. Şi ca glumă, concluzia e: şi domnul preşedinte a avut dreptate, şi domnul primar a avut dreptate. Nu e vorba de una sau alta, ci şi de una şi de alta.
Primăria Oradea e campioană la contractat fonduri dar are dificultăţi reale în a-i cheltui – Piaţa Unirii, Ştrandul Municipal, centrala pe gaz. Există riscul de-a pierde banii din cauza amânărilor repetate?
M.B.: Dacă 2014 nu e an de implementare ci an de „moaşă comunală” pe documentaţie, am înmormântat proiectele. 2013 a fost an de graţie. Regula „primul venit, primul servit” ne-a asigurat locul la bani, SF-urile au fost acceptabile şi în 2013 le-am îmbunătăţit, dar dacă nu se însuşeşte termenul limită 2015 se pierd banii. Există varianta de fazare a proiectelor, pentru proiecte mari ca autostrăzi sau aeroporturi. Nu ştiu dacă finanţatorii vor accepta asta pentru proiecte mărunte, cum sunt ale noastre. Dacă se începe implementarea în mai, iunie 2014, există şansa să nu se piardă niciun proiect. Centrala şi Piaţa Unirii sunt cele mai nevralgice.
Carte de vizită: Marcel Boloş
– directorul general în Ministerul Transporturilor, AMPOST
– directorul Agenţiei Regionale de Dezvoltare Nord-Vest
– secretar de stat, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului
– director executiv Direcţia de Management Proiecte cu
Finanţare Internaţională din cadrul Primăriei Municipiului Oradea
Citiți principiile noastre de moderare aici!